Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Pentru că suntem în plin sezon de cuibărire, la unele specii de păsări, iar altele abia acum încep să îți construiască un cuib, cred că ar fi interesant să vedeți cât de ingenioase sunt păsările sălbatice atunci când vine vorba de construirea cuibului. Speciile de păsări comune din parcuri și grădini îți construiesc cuiburile în următoarele locuri:
- scorburi realizate de pasărea ocupantă: speciile de ciocănitori;
- scorburi făcute deja: pițigoi mare, pițigoi albastru, țiclean, vrabie de câmp, graur;
- tufișuri: mierlă, sturz cântător, florinte;
- cavitățile din clădiri, din stiva de lemne sau dintr-un gard de pietre: codroș de munte, codroș de pădure, codobatură albă;
- streașină: lăstun de casă;
- grajduri sau alte clădiri destinate creșterii animalelor: rândunică;
- coronamentul arborilor: sticlete, cinteză, grangur, guguștiuc;
- cuiburi artificiale cu dimensiuni stabilite pentru specia țintă, folosite în lipsa scorburilor sau cavităților naturale: speciile de pițigoi și cele de vrăbii, măcăleandru, ciocănitori, cucuvea, huhurez etc.
Așa cum am arătat mai sus, locurile alese de păsări pentru construirea unui cuib sunt variate; la fel de variate sunt și materialele care se folosesc pentru construirea cuiburilor. De cele mai multe ori aleg ca suport crenguțe, iar căptușeala poate fi tot din crenguțe sau fire de iarbă uscată, mușchi, pene sau chiar noroi.
Având în vedere experiența unor specialiști ornitologi, aceștia pot identifica multe specii de păsări după cuibul acestora. Așadar, cuibul format din rădăcini și fire de iarbă, căptușit cu mușchi și păr de animale aparține pițigoiului mare; cel care constă din numai câteva fire de iarbă și mușchi și e căptușit cu păr de animale a fost construit de pițigoiul albastru; cuibul care are în componență fire de iarbă, frunze verzi și diferite pene de păsări e proprietatea unei vrăbii de casă, în timp ce un cuib format din scoarță de pin sau de alt arbore nu poate fi a altcuiva decât al țicleanului.
Deoarece multe specii de păsări cuibăresc în parcuri dar și în curțile blocurilor sau ale caselor, urbanizarea își pune amprenta și asupra materialelor de cuibărire naturale, mai precis reduce disponibilitatea și diversitatea acestora și asigură în locul lor o varietate mare de materiale generate de noi, oamenii: țesături, bucăți de sfoară, cabluri, materiale plastice și metalice, bucăți de sticlă, aruncate și depozitate în majoritatea cazurilor în mod ilegal peste tot în natură. Luând în considerare că adunarea materialului de cuibărire și construirea efectivă a cuibului necesită o investiție de energie semnificativă din partea păsării, unele specii optează pentru reducerea costurilor și se mulțumesc cu materialele disponibile în proximitatea cuibului.
Realizarea cuiburilor este un proces laborios și păsările revin în locurile în care resursele de cuibărire sunt abundente. Putem și ar fi bine să le oferim un sprijin prin amplasarea materialelor naturale adecvate pentru cuibărire:
- fân;
- crenguțe de 15–30 centimetri, de grosimea maximă a degetului nostru mic;
- păr de animale (câine, pisică); în lipsa animalelor domestice acesta este cel mai dificil de procurat, dar cu atât mai important în realizarea cuibului, deoarece e folosit pe post de căptușeală izolantă.
- pene;
- dacă avem cuiburi de lăstun de casă și rândunică este recomandat să realizăm și o sursă de noroi după ce aceste păsări au revenit din migrație.
Iată și câteva exemple surprinzătoare pentru noi, dar extrem de naturale pentru speciile de păsări sălbatice
- Cel mai mare cuib are un diametru de 2,9 metri, o adâncime de 6 metri și cântărește aproximativ două tone. A fost descoperit în 1963 pe un arbore din St. Petersburg, Florida, SUA și aparține vulturului pleșuv (Haliaeetus leucocephalus), o specie din America de Nord.
- Cele mai mici cuiburi au dimensiunea unei jumătăți de coajă de nucă sau a unui degetar. Aparțin speciilor de colibri Mellisuga minima, respectiv M. helenae.
- Incubatoare naturale imense sunt cuiburile păsărilor termometru australiene care nu-și clocesc ouăle în modul reprezentativ pentru păsări, ci profită de temperatura ambientală. Cuiburile situate pe sol se caracterizează prin dimensiuni remarcabile atât în înălțime (chiar și 2 metri), cât și în diametru (maxim 13 metri), și greutate (chiar și 12 tone) și au în componență materiale vegetale, pământ și nisip. Ouăle sunt depuse în acest incubator și acoperite de un strat generos de nisip. Căldura necesară eclozării este asigurată tocmai de cuib prin descompunerea materialelor vegetale și menținută la valoarea optimă de 33°C prin vigilența păsării. Astfel, masculul verifică temperatura din interiorul cuibului cu ciocul și limba, de aici și numele de pasăre termometru, și rearanjează cuibul ori de câte ori este necesar pentru a preveni abaterile de la valorile termice optime.
- Cel mai populat cuib colonial atinge 8 metri în lungime și 6 metri în înălțime și poate găzdui până la 300 de cuiburi individuale cu părinți și puii lor. Seamănă cu o căpiță de fân agățată de crengile unui arbore sau de un stâlp, dar cu o greutate imensă care poate duce chiar și la ruperea suportului. Proprietarul este o specie de pasăre țesătoare socială, Philetairus socius, nativă pajiștilor uscate sud-vest africane.
- Cuibul amplasat la cea mai mare înălțime pe un arbore, la 45 de metri, pe ramurile acoperite de mușchi ale coniferelor, aparține unei specii de alcă din nordul pacificului (Brachyramphus marmoratus).
- Cuiburi construite în locuri inedite: când vine vorba de reproducere, păsările aleg chiar și cele mai neobișnuite obiecte pentru a-și face cuib. Așa au ajuns bocancul sau hainele uitate afară, țevile, cutia poștală, semaforul, țeava de eșapament să fie ocupate de o pereche de pițigoi, vrăbii, mierle, sturzi și de alte specii de păsări.
- Cele mai ciudate materiale de cuibărire au fost identificate în 1909 într-un cuib de berze albe (Ciconia ciconia) îndepărtat de pe turnul unei catedrale din Colmar, Franța, pentru a preveni prăbușirea sub greutatea imensă a acestuia. Cuibul de 600 kilograme încorpora în structura sa 17 ciorapi negri de damă, cinci căciuli de blană, trei pantofi, o mânecă de bluză albă de mătase, o bucată mare de piele și patru nasturi de la uniforma unui angajat de la cale ferată;
Cuiburi comestibile: sunt construite de câteva specii de drepnele din sud-estul Asiei din salivă, pene și bucăți de plante, care se solidifică după ce pasărea a modelat materialul în forma unei jumătăți de cupă. Au un diametru de 6 centimetri, sunt albe și opace, cele provenite din peșteri, roșiatice și maronii. Majoritatea acestor cuiburi sunt construite de două specii: Aerodramus fuciphagus și A. maximus. După perioada de reproducere se recoltează și ajung pe piață după eliminarea impurităților. Sunt considerate delicatese în bucătăria chineză și extrem de apreciate în medicina tradițională chineză.
Atunci când aveți ocazia să construiți un cuib artificial, este bine să vă documentați pentru ca acest cuib să fie util păsărilor, deoarece nu este necesar să pictăm cuibul cu flori, inimioare sau alte lucruri pe care noi le considerăm interesante. Orificiul cuibului trebuie să aibă dimensiuni mici, deoarece păsările vor ocoli un astfel de cuib artificial, ele vor opta totdeauna pentru un cuib care să nu iasă în evidență în natură.
Sursa de informare:
https://www.sor.ro/pasarea-si-dupa-cuib-se-cunoaste/
