Mergi la conţinutul principal

Pădure de stejari la marginea Brăilei

Organizatorii acţiunii au fost Direcţia Silvică şi Poşta Română, în cadrul unui program naţional denumit generic "România prinde rădăcini". Acestora li s-a alăturat Administraţia Parcului Naţional Balta Mică a Brăilei, care are propriul program, intitulat "Copiii sădesc viitorul". În ciuda frigului, în jurul orei 10.00, erau prezenţi pe teren elevi ai liceelor "G.K. Constantinescu", "C.D. Neniţescu" şi "Edmond Nicolau" şi ai şcolilor din Tichileşti şi Chiscani. De asemenea, au fost prezenţi şi elevi care participă la cercurile Palatului Copiilor. Tinerii au lucrat cot la cot cu angajaţii Direcţiei Silvice şi Poştei Române iar peste ani, din rodul muncii lor de ieri se va înălţa o pădure care va face aerul Brăilei mai respirabil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro