• de la începutul anului în curs, pompierii brăileni au intervenit pentru stingerea a mai mult de 70 incendii de vegetație uscată, majoritatea provocate intenționat, pentru curățarea câmpurilor de resturile vegetale • amenzile prevăzute de lege sunt foarte mari, însă făptașii sunt greu de prins • chiar și așa, Garda de Mediu Brăila a aplicat, în 2024 și în primele luni din 2025, cinci amenzi contravenționale în valoare totală de 150.000 lei, înaintând tot atâtea plângeri penale către Parchetele competente
De la începutul anului în curs, mai exact în perioada 1 ianuarie - 23 martie, pe raza județului Brăila au fost consemnate 71 de incendii de vegetație uscată. Multe dintre acestea au fost provocate intenționat de persoane interesate să-și curețe terenurile agricole de resturile vegetale rămase de la culturile de anul trecut. Deocamdată, niciun incendiu de vegetație nu s-a extins până în zonele locuite din județul nostru astfel încât să provoace distrugerea unor proprietăți sau decesul unor persoane, așa cum s-a întâmplat în alte zone din țară. Asta și datorită faptului că pompierii brăileni au reușit să țină aceste incendii sub control și să le neutralizeze în timp util! Pentru stingerea incendiilor de vegetație au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Dunărea” Brăila, care au acționat independent sau în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din localitățile pe raza cărora au fost semnalate. Concret, din cele 71 de intervenții, 52 au fost executate independent de echipajele inspectoratului, iar 15 au implicat atât echipaje ISU cât și echipaje ale SVSU. Alte patru incendii de vegetație au fost stinse doar de pompieri voluntari, fără a fi nevoie de intervenția echipelor profesioniste ale ISU.
Foc pe zeci de hectare, trafic auto pus în pericol de fumul degajat
Potrivit datelor puse la dispoziție de ISU, cel mai mare incendiu de vegetație cu care s-au confruntat pompierii brăileni de la începutul anului în curs a fost cel de pe raza Unității Administrativ Teritoriale Cazasu, din data de 18 martie. Concret, flăcările s-au întins pe 25 de hectare situate în extravilanul comunei Cazasu, de-a lungul Șoselei de Centură a Brăilei. Incendiul a afectat doar terenuri agricole și canale de irigații pline de stuf uscat, fiind lichidat înainte de a se extinde spre casele de la marginea localității. A existat, de asemenea, riscul ca focul să ajungă la depozitele unității militare de la Poligonul Vulpea, însă pompierii au reușit să țină situația sub control, fiind ajutați inclusiv de militari care au venit în sprijin cu o autospecială de stingere din dotarea Armatei.
Un alt incendiu care a afectat o suprafață mare de teren a fost cel din data de 12 martie, din zona Muchea, UAT Siliștea. Focul s-a extins pe 5 ha, iar fumul degajat a încurcat, timp de câteva ore, traficul rutier de pe DN 23 Brăila - Focșani. Și pe 21 martie a fost afectat traficul rutier, de această dată pe DN 21 Brăila - Slobozia, din cauza unui incendiu de vegetație uscată care s-a întins pe 10 ha, la periferia satului Albina, UAT Tichilești. Un alt incendiu de vegetație pe o suprafață relativ mare a fost cel din 13 martie, de la Perișoru, UAT Ianca, întins pe 7 ha. În rest, incendiile de vegetație uscată de pe raza județului Brăila, din ianuarie până în prezent, s-au manifestat pe suprafețe mai mici, de sub 5 ha.
Avertismente repetate ale pompierilor
La fel ca și în anii trecuți, pompierii brăileni trag din nou un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl reprezintă aceste incendii pe care unii proprietari de terenuri agricole le provoacă intenționat pentru a scăpa mai ieftin de resturile vegetale. ”Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna, locuințele și chiar viețile oamenilor. Fumul degajat poate afecta grav traficul rutier, prin reducerea considerabilă a vizibilității. Reamintim cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești. Pentru siguranța populației și a bunurilor acestora, se impune aplicarea următoarele minime măsuri: nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată, culturi, miriște sau în zonele împădurite şi pe timp de vânt; resturile de țigară pot genera incendii. Nu le arunca oriunde!”, precizează Biroul de Presă al ISU ”Dunărea” Brăila.
Amenzi care ustură la buzunar
Cei care nu înțeleg de vorbă bună, riscă să primească amenzi usturătoare. Tot ISU reamintește că arderea vegetației uscate este interzisă, iar nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stuful, tufărișurilor sau vegetației ierboasă, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 195/2005 privind protecția mediului.
Garda de Mediu este instituția care aplică amenzi, iar pe parcursul anului 2024 și în primele luni ale anului în curs comisarii de mediu brăileni au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 150.000 lei, formulând totodată cinci plângeri penale împotriva celor care au provocat intenționat incendii de vegetație uscată.
”În anul 2024 și în anul 2025, până la data de 13.03.2025, Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Brăila a aplicat un număr de 5 sancțiuni contravenționale pentru fapte privind arderea miriștilor și a vegetației uscate pe raza județului Brăila. De asemenea, a formulat 5 plângeri penale la parchetul competent pentru arderea vegetației palustre uscate (stuf, papură), produse pe raza ariilor protejate din județul Brăila (ROSCI 0305 Ianca-Plopu-Sărat-Comaneasca și ROSPA0048 Ianca-Plopu-Sărat – 3 plângeri; ROSCI 0012 Brațul Măcin și ROSPA 0040 Dunărea Veche-Brațul Măcin – 1 plângere; ROSCI 0307 Lacu Sărat-Brăila – 1 plângere). Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 150.000 lei. Din cele 5 sancțiuni contravenționale aplicate, 2 au fost contestate la instanțele de judecată competente”, ne-a informat Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu. Comisarii de mediu precizează că identificarea persoanelor care produc incendii de vegetație uscată și miriști este dificilă întrucât, de cele mai multe ori, cei responsabili nu sunt găsiți la locul faptei.