"Pe tot parcursul anului trecut am purtat discuţii cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu şi cu Doina Melinte, preşedintele ANST, care au vizat reintrarea în administrarea Clubului Sportiv Municipal a terenului de atletism. Am primit toate asigurările că în scurt timp, prin hotărâre de guvern, acest teren unde s-au lansat în marea performanţă şi apoi au devenit campioni mondiali şi olimpici, exemplul cel mai elocvent fiind al Anişoarei Cuşmir, va ajunge la CSM", a precizat deputatul Viorel Balcan.
Sursa citată a menţionat apoi paşii care se vor face până la reabilitarea acestei baze sportive brăilene.
"Toate formalităţile de preluare a acestei baze sportive se vor finaliza în primul trimestru al acestui an, apoi voi apela la Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru a găsi sursele de finanţare. Eu cred că din aprilie vor începe lucrările, iar până la sfârşitul acestui an vom avea un stadion de atletism modern la Brăila", a explicat Viorel Balcan.