Mergi la conţinutul principal

Osman Koray Ertaş, ambasadorul turc: Negocierile UE-Turcia continuă, acordul privind migranţii ar putea fi afectat

"Negocierile continuă, nu vrem să lansăm ameninţări prin presă, este întotdeauna mai bine să se discute în spatele uşilor pentru rezolvarea acestor probleme", a spus diplomatul într-o conferinţă de presă, citat de MEDIAFAX.
Referitor la acordul încheiat în martie între UE şi Turcia pe tema migranţilor, Ertaş a afirmat că acesta "ar putea fi afectat" pentru că acesta implică obligaţii din partea ambelor părţi, iar ţara sa a "făcut un pas curajos" prin decizia de a lua înapoi pe oricine ajunge în insulele greceşti, nu doar sirieni, ci şi migranţi africani sau afgani.
"Noi ne-am asumat riscul şi am spus că suntem gata să-i primim înapoi, dar când îi luăm înapoi nu ştim ce să facem cu ei. Încercăm, ca naţiune sau ca guvern, să-i repatriem în Afganistan dacă putem şi dacă nu încercăm să-i integrăm în ţară. Cine altcineva din Europa şi-ar asuma un asemenea risc? Noi ne-am asumat", a susţinut Koray Ertaş.
El a mai subliniat că obligaţia UE în această înţelegere este liberalizarea vizelor pentru cetăţenii turci, adăugând că nu este vorba de intenţia acestora de a merge la muncă în Europa, ci în scopuri turistice.
Ministrul de externe de la Ankara, Mevlut Cavusoglu, a declarat duminică că "în cazul în care liberalizarea regimului vizelor nu are loc, vom fi obligaţi să ne distanţăm de acordul privind imigranţi," a informat agenţia de ştiri The Associated Press, citând cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Mevlut Cavusoglu Cavusoglu a mai adăugat că acest lucru s-ar putea întâmpla "la începutul sau la mijlocul lunii octombrie, dar aşteptăm o dată fermă" pentru liberalizarea regimului de vize. Şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că acordul ar putea să fie anulat în cazul în care UE nu îndeplineşte cerinţa privind regimul vizelor.
Liberalizarea sistemului de vize pentru cetăţeni turci este legat de menţinerea acordului cu Turcia privind imigranţii, negociat în luna martie cu scopul de a limita migraţia spre Europa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro