Vineri, în cadrul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Brăila, s-a stabilit prin tragere la sorţi ordinea candidaţilor pe buletinele de vot pentru alegerile locale din 5 iunie. Sau, mai exact, doar primele patru poziţii, întrucât nu toate partidele sau alianţele politice au candidaţi în toate localităţile din judeţ. Ordinea va fi respectată pe toate buletinele de vot de la alegeri: pentru primării, pentru consiliile locale şi consiliul judeţean.
Iată cum vor arăta primele casete din buletinul de vot:
1 - ALDE
2 - PNL
3 - UNPR
4 - PSD
Pentru completarea celorlalte casete, fiecare birou electoral de circumscripţie din judeţ va organiza trageri la sorţi cu candidaţii din localitate.
Ca o noutate, la Făurei, PSD şi ALDE susţin acelaşi candidat, motiv pentru care, prima poziţie din buletinul de vot va fi ocupată de alianţa la nivel local PSD-ALDE, susţine preşedintele BEJ Brăila, Marin Tătaru. În rest, va fi respectată ordinea extrasă în primul rând la BEJ, apoi cea stabilită de biroul de circumscripţie.