Nu am inteles niciodata de ce fiecare inceput de an scolar trebuie sa fie insotit de discursurile impopotonate ale politicienilor. Nu am priceput care este rostul orelor pierdute in fata unei scene de la care oratori mai mult sau mai putin iscusiti dau drumul la cite un suvoi de cuvinte, cu promisiuni, planuri, proiecte ori amintiri din copilarie.
Cui folosesc toate acestea? Lor, celor care le rostesc? Sa fim seriosi. Majoritatea vin la microfon pentru ca asa cere protocolul, pentru ca asa le spun consilierii - ca da bine "o baie de multime" -, ori - cine stie? - pentru ca s-au trezit dimineata cu fata la cearsaf.
Sau poate ca aceste discursuri folosesc profesorilor. Or fi facute din cuvinte a caror semnificatie ascunsa ii face pe angajatii din sistemul de educatie sa uite ca au cele mai mici salarii printre bugetari ori ca, in multe cazuri, scolile in care predau sint vai de capul lor. Hm, n-as prea crede.
O alta varianta ar fi aceea ca parintii care isi aduc odraslele sa asculte intiiul clopotel sint ahtiati dupa astfel de festivitati. Cu soarele infipt in crestet, cu picioarele umflate in pantofi si copilul necajit ca s-a trezit mai devreme decit de obicei, orele fara sfirsit pline de cuvinte raspicate or fi vreo desfatare. S-avem pardon! Ce parinte vine in curtea scolii sa asculte aberatiile demagogice ale domnilor alesi?
Sau poate ca ei, vorbitorii, se gindesc la faptul ca, vorbind, fac un bine copiilor. Poate au impresia ca micutii aceia cu camasi scrobite si pantaloni calcati la dunga, gigilicile alea cu pampoane albe in par si pantofi proaspat dati cu crema chiar le asculta minciunile de oameni mari.
In loc sa ridice miinile in aer si sa-si rosteasca solemnitatile, ei, oratorii, ar face mai bine daca si-ar cere scuze caci, daca ar fi dupa mintile lor, tocmai ar incepe scoala o noua generatie de sacrificiu. Iar daca ar fi dupa mintea mea, mai bine i-am sacrifica pe ei, cu tot cu discursurile lor stufoase pe care nu le asculta nimeni.
Cui folosesc toate acestea? Lor, celor care le rostesc? Sa fim seriosi. Majoritatea vin la microfon pentru ca asa cere protocolul, pentru ca asa le spun consilierii - ca da bine "o baie de multime" -, ori - cine stie? - pentru ca s-au trezit dimineata cu fata la cearsaf.
Sau poate ca aceste discursuri folosesc profesorilor. Or fi facute din cuvinte a caror semnificatie ascunsa ii face pe angajatii din sistemul de educatie sa uite ca au cele mai mici salarii printre bugetari ori ca, in multe cazuri, scolile in care predau sint vai de capul lor. Hm, n-as prea crede.
O alta varianta ar fi aceea ca parintii care isi aduc odraslele sa asculte intiiul clopotel sint ahtiati dupa astfel de festivitati. Cu soarele infipt in crestet, cu picioarele umflate in pantofi si copilul necajit ca s-a trezit mai devreme decit de obicei, orele fara sfirsit pline de cuvinte raspicate or fi vreo desfatare. S-avem pardon! Ce parinte vine in curtea scolii sa asculte aberatiile demagogice ale domnilor alesi?
Sau poate ca ei, vorbitorii, se gindesc la faptul ca, vorbind, fac un bine copiilor. Poate au impresia ca micutii aceia cu camasi scrobite si pantaloni calcati la dunga, gigilicile alea cu pampoane albe in par si pantofi proaspat dati cu crema chiar le asculta minciunile de oameni mari.
In loc sa ridice miinile in aer si sa-si rosteasca solemnitatile, ei, oratorii, ar face mai bine daca si-ar cere scuze caci, daca ar fi dupa mintile lor, tocmai ar incepe scoala o noua generatie de sacrificiu. Iar daca ar fi dupa mintea mea, mai bine i-am sacrifica pe ei, cu tot cu discursurile lor stufoase pe care nu le asculta nimeni.
