O mica absenta. Nu ziare, nu Tv, nu reviste, nu radio. Poate doar telefon. Cum iti dai seama ca sint schimbari in oras? Simplu. Nu iti dai seama. Pentru ca schimbari majore - benefice, de preferat - nu se prea intimpla. Si nu e nevoie sa faci eforturi, e prea simplu sa privesti in jur.
Parca a innebunit orasul. Peste tot afise mari, colorate. Ne-au invadat! Vrei sa mergi la alimentara...cunosti candidatii? Mergi la serviciu...ar fi culmea sa nu retii candidatii. La tv si la radio...ar fi de neconceput sa nu te obsedeze ideea de mai bine, de fapt ideea de "Voteaza"! In special, "Voteaza cu mine!". De atitia ani e la fel. Multi dintre noi stiu asta. Dar ce conteaza? Trebuie sa votam. Si chiar ar trebui sa fim multumiti ca ni se "cere parerea", mai mult sau mai putin.
Si cit imi place sa ma uit la spectacol! Un spectacol previzibil, as spune. Calitatile celor ce candideaza pentru o functie vitala lor, ies deodata la iveala. Si daca nu esti atent, poti cadea usor in plasa iluziei.
Daca prin absurd as face parte dintr-o categorie politica, in primul rind as fi consecventa, constanta. Imi permit sa fac o scurta si nesemnificativa analiza, pentru ca oricum replica multora e: "Un copil, ce stie el!".
Tot ce imi place e ca cineva isi da silinta, se strofoaca sa ne convinga in legatura cu ceva. Fie din stridenta, fie prin conditii oarecum solide. Vitrinele sint pline de indemnuri solicitante, de poze ca de buletin, din care cineva iti zambeste calin. Ceea ce mai coloreaza orasul e cite un balon ratacit, care face diferenta ideilor prin culoare; ba cite o manifestatie in cinstea candidatului sau a celor ce il vor vota. Nu analizam promisiunile oarecum infantile ale unor caractere din zona politica, pentru ca nu ma intereseaza. Recunosc, sint doar putin curioasa de ce urmari va avea acest show ce asigura o tentativa de puls a orasului. Poate ca ideea cu afise electorale si ici colo cite un slogan, in obsesie, nu a fost o idee geniala, poate doar una traditionala.
Cred ca o sa dureze un timp pina sa ma prind care e adevarata concurenta a maratonului si care sint interesele ce ne macina pe toti. Pentru ca sub un zimbet promitator nu sta intotdeauna un raspuns zimbitor. Dar ce conteaza? In locul afiselor cu spectacole de teatru, cu alte manifestari, culturale sau nu, apar niste fete, uneori noi, alteori prea bine stiute. In general, e bine ca se promoveaza ideea de consultare publica. Logic, trebuie sa ai constiinta curata macar aparent. Macar asa, pentru tine, sa simti ca faci ceva. Si pentru noi e si mai simplu sa ne prefacem ca totul e bine, sa sarim in sus de bucurie ca e campanie electorala, ca primim pliante pe strada, ca la Tv toata lumea vorbeste despre fenomenul extraordinar ce sta in simpul fapt de a te confrunta zimbind. Pina atunci, e ciudat sa studiez de una singura fenomenul lipicios al alegerilor. E previzibil de complicat labirintul faptelor cu consecinte. E bine sa nu ating in profunzime aceasta zona. Cel putin pentru moment. Noi, tinerii, ne punem aceleasi intrebari ca si politicienii: "Noi ce avem de cistigat?". Si daca recompensa ne atrage, intram singuri in joc, mecanic, automat.
Si ce ciudat e sa privesti cum unii vor cu orice pret sa fie acolo, sus. Cum se autoconving de meritele lor, cum ne conving de meritele noastre, cum isi amintesc ei de drepturile noastre si de obligatiile lor. Si ciudat e ca nu vreau sa inteleg nimic din ce se intimpla. E prea simpla schema facuta de altii.
Parca a innebunit orasul. Peste tot afise mari, colorate. Ne-au invadat! Vrei sa mergi la alimentara...cunosti candidatii? Mergi la serviciu...ar fi culmea sa nu retii candidatii. La tv si la radio...ar fi de neconceput sa nu te obsedeze ideea de mai bine, de fapt ideea de "Voteaza"! In special, "Voteaza cu mine!". De atitia ani e la fel. Multi dintre noi stiu asta. Dar ce conteaza? Trebuie sa votam. Si chiar ar trebui sa fim multumiti ca ni se "cere parerea", mai mult sau mai putin.
Si cit imi place sa ma uit la spectacol! Un spectacol previzibil, as spune. Calitatile celor ce candideaza pentru o functie vitala lor, ies deodata la iveala. Si daca nu esti atent, poti cadea usor in plasa iluziei.
Daca prin absurd as face parte dintr-o categorie politica, in primul rind as fi consecventa, constanta. Imi permit sa fac o scurta si nesemnificativa analiza, pentru ca oricum replica multora e: "Un copil, ce stie el!".
Tot ce imi place e ca cineva isi da silinta, se strofoaca sa ne convinga in legatura cu ceva. Fie din stridenta, fie prin conditii oarecum solide. Vitrinele sint pline de indemnuri solicitante, de poze ca de buletin, din care cineva iti zambeste calin. Ceea ce mai coloreaza orasul e cite un balon ratacit, care face diferenta ideilor prin culoare; ba cite o manifestatie in cinstea candidatului sau a celor ce il vor vota. Nu analizam promisiunile oarecum infantile ale unor caractere din zona politica, pentru ca nu ma intereseaza. Recunosc, sint doar putin curioasa de ce urmari va avea acest show ce asigura o tentativa de puls a orasului. Poate ca ideea cu afise electorale si ici colo cite un slogan, in obsesie, nu a fost o idee geniala, poate doar una traditionala.
Cred ca o sa dureze un timp pina sa ma prind care e adevarata concurenta a maratonului si care sint interesele ce ne macina pe toti. Pentru ca sub un zimbet promitator nu sta intotdeauna un raspuns zimbitor. Dar ce conteaza? In locul afiselor cu spectacole de teatru, cu alte manifestari, culturale sau nu, apar niste fete, uneori noi, alteori prea bine stiute. In general, e bine ca se promoveaza ideea de consultare publica. Logic, trebuie sa ai constiinta curata macar aparent. Macar asa, pentru tine, sa simti ca faci ceva. Si pentru noi e si mai simplu sa ne prefacem ca totul e bine, sa sarim in sus de bucurie ca e campanie electorala, ca primim pliante pe strada, ca la Tv toata lumea vorbeste despre fenomenul extraordinar ce sta in simpul fapt de a te confrunta zimbind. Pina atunci, e ciudat sa studiez de una singura fenomenul lipicios al alegerilor. E previzibil de complicat labirintul faptelor cu consecinte. E bine sa nu ating in profunzime aceasta zona. Cel putin pentru moment. Noi, tinerii, ne punem aceleasi intrebari ca si politicienii: "Noi ce avem de cistigat?". Si daca recompensa ne atrage, intram singuri in joc, mecanic, automat.
Si ce ciudat e sa privesti cum unii vor cu orice pret sa fie acolo, sus. Cum se autoconving de meritele lor, cum ne conving de meritele noastre, cum isi amintesc ei de drepturile noastre si de obligatiile lor. Si ciudat e ca nu vreau sa inteleg nimic din ce se intimpla. E prea simpla schema facuta de altii.
