Mergi la conţinutul principal

Opt ani închisoare pentru membrii reţelei "Pleşcan"

* în luna martie, şapte persoane din reţeaua "Pleşcan" au fost condamnate de Tribunalulul Brăila la câte 8 ani închisoare pentru trafic de persoane şi asociere în grup infracţional * traficanţii au considerat că pedepsele sunt, totuşi, prea dure şi le-au contestat, însă fără sorţi de izbândă

În ciuda eforturilor de a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară, membrii celei mai mari reţele de traficanţi de persoane, "Pleşcan", au primit în final ceea ce meritau. Magistraţii de la Înalta Curte au respins recursurile declarate de traficanţii care au trimis la cerşit în Franţa persoane sărmane sau cu handicap. În luna martie, Tribunalul Brăila a condamnat şapte persoane din reţeaua "Pleşcan" la câte 8 ani închisoare pentru trafic de persoane şi asociere în grup infracţional. Traficanţii au considerat că pedepsele sunt, totuşi, prea dure şi le-au contestat la Curtea de Apel Galaţi, apoi chiar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), însă fără sorţi de izbândă. Singurul care nu a fost condamnat încă este "şeful de trib", Constantin Pleşcan, aflat la închisoare în Franţa. După cum se precizează pe site-ul ÎCCJ, instanţa "respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Pleşcan Liontina, Pleşcan Cătălin, Pleşcan Romeo Ilie, Pleşcan Marian, Cristea Marian, Pleşcan Gheorghiţă şi Mavroian Veronica împotriva deciziei penale din 6 iunie 2011, a Curţii de Apel Galaţi. Deduce din pedeapsă prevenţia inculpaţilor după cum urmează: pentru inculpaţii Pleşcan Liontina şi Pleşcan Cătălin de la 18 aprilie 2010, pentru inculpatul Pleşcan Romeo Ilie de la 19 mai 2010, pentru Cristea Marian de la 9 august 2010, pentru Pleşcan Gheorghiţă de la 30 septembrie 2010, iar pentru inculpatul Pleşcan Marian de la 10 noiembrie 2010, până la data pronunţării sentinţei".

În luna mai, Gheorghiţă Pleşcan a mai primit 8 ani de închisoare în alt dosar, fiind acuzat că a racolat o persoană cu handicap care locuieşte la Căminul pentru Persoane Asistate Brăila şi a trimis-o la cerşit în Franţa, procesul fiind în apel la Curtea de Apel Galaţi.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2009, Constantin Pleşcan (54 de ani), zis "Raj", a pus pe picioare o "afacere" ce avea să îi aducă sute de euro în buzunare, respectiv o reţea de cerşetori. Bărbatul, împreună cu soţia, copiii şi alte două cunoştinţe, a reuşit să facă bani frumoşi de pe urma unor persoane sărmane, pe care le trimitea în Franţa, le obliga să cerşească şi le lua apoi banii obţinuţi, invocând diferite "datorii". Capul familiei era cel care coordona afacerea, în timp de soţia sa, Liontina (51 de ani), fiii lor, Cătălin (31 de ani), Gheorghiţă (23 de ani), zis "Nandu", Marian (22 de ani), Robert (33 de ani), ginerele lui Constantin, Romeo Ilie Pleşcan (29 de ani), zis "Jumară", şi alte două persoane, Marian Cristea (32 de ani), zis "Pârtea" şi Veronica Mavroian (20 de ani), concubina lui Gheorghiţă Pleşcan, se ocupau de racolarea şi supravegherea cerşetorilor.

Afacerea familiei Pleşcan a fost însă dată peste cap de poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi procurorii DIICOT Brăila. Aflaţi de mai mult timp pe urmele reţelei, la sfârşitul lunii mai 2010, aceştia au reuşit să oprească din drum un microbuz în care se aflau 20 de persoane cu dizabilităţi, ce urma să fie exploatate prin cerşetorie în Franţa, la domiciliul familiei Pleşcan fiind găsiţi alţi viitori cerşetori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro