• Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), prin care colectarea și sortarea deșeurilor ar trebui adusă la standarde europene în județul Brăila, nu va intra în funcțiune la 1 ianuarie 2023, așa cum fusese anunțat, ci din luna martie a anului viitor • teoretic, totul este pregătit: există depozite ecologice și stații de sortare și transfer, fiind desemnate prin licitație și firmele care le vor administra, precum și operatorul unic care se va ocupa de colectare la nivelul întregului județ • un singur amănunt a fost omis: depozitul ecologic de la Muchea, care funcționează deja de vreo 20 de ani, are contract doar cu municipiul Brăila, nu și cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco ”Dunărea” Brăila, care include toate Unitățile Administrativ Teritoriale din județ, inclusiv municipiul • autoritatea de reglementare la nivel național a solicitat ca și acest amănunt să fie pus la punct, iar procedurile birocratice necesită timp • de aici amânarea cu două luni a lansării oficiale a SMID
Funcționarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), care ar fi trebuit să înceapă de la 1 ianuarie 2023, se amână pentru luna martie a anului viitor. După circa 15 ani de când au început operațiunile pentru implementarea acestui sistem, totul este pregătit: au fost finalizate stațiile de sortare a deșeurilor și stațiile de transfer, a fost desemnat operatorul unic care va colecta deșeurile din toate localitățile din județ, inclusiv din municipiu. Este vorba despre Asocierea RER. Au fost desemnați, de asemenea, operatorii carese vor ocupa de stațiile de sortare și stațiile de transfer - firma Brai-Cata, pentru Stația de Sortare de la Vădeni, respectiv firma FCC Enviroment România, pentru Stația de Transfer Însurăței și Stația de Sortare și Depozitul Ecologic de la Ianca. Așadar, totul ar fi pregătit, întregul sistem urmând să fie coordonat prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco ”Dunărea” Brăila, din care fac parte toate Unitățile Administrativ Teritoriale din județ, adică toate comunele, plus orașele Ianca, Făurei și Însurăței și municipiul Brăila. În urmă cu trei luni, autoritățile județene au anunțat că ADI Eco ”Dunărea” a semnat deja contractele cu operatorul unic, respectiv cu operatorii care vor gestiona stațiile de sortare și transfer, astfel încât, de la 1 ianuarie 2023, sistemul va deveni funcțional. Astfel, din prima zi a anului viitor, ar fi trebuit ca o singură firmă să colecteze deșeurile de la toate gospodăriile din județ și municipiu, care deșeuri ar fi trebuit să fie sortate astfrel încât la gropile de gunoi ecologice să ajungă doar cele menajere, iar cele reciclabile să fie reintroduse în circuit. Socotelile autorităților brăilene nu s-au potrivit, însă, cu opinia Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC), care a atras atenția că există o entitate care nu a semnat un contract cu ADI Eco ”Dunărea”, pentru ca sistemul să poată fi complet funcțional. Iar această entitate este Depozitul Ecologic de la Muchea, gestionat de firma ”Tracon”. Este vorba despre groapa de gunoi care funcționează de circa 20 de ani, în apropierea municipiului. Aici sunt depozitate deșeurile din municipiul Brăila și, odată cu intrarea în funcțiune a SMID, tot aici vor fi aduse deșeurile colectate de la mai multe comune situate în această parte a județului. Problema este, după cum ne-a informat Consiliul Județean, că firma ”Tracon” are un contract de gestiune cu municipiul Brăila, valabil până în 2028, și, chiar dacă municipiul face parte din ADI Eco ”Dunărea”, autoritatea de reglementare la nivel național, respectiv ANRSC, a considerat că nu sunt întrunite condițiile legale de funcționare a SMID până când contractul de delegare pentru Depozitul Ecologic de la Muchea va fi semnat direct cu ADI ”Dunărea”, în calitate de autoritate care gestionează implementarea SMID.
Motivarea amânării
Reporterii noștri au solicitat informații detaliate pe această temă de la Consiliul Județean, iar răspunsul primit este următorul:
”Referitor la proiectul SMID în județul Brăila reamintim următoarele:
- până în prezent au fost semnate cele trei contracte de delegare și anume:
- Contractul de delegare a gestiunii activității de colectare și transport deșeuri municipale în județul Brăila și a activitalii de măturat, spălat, stropit și întreținere căi publice în municipiul Brăila încheiat cu Asocierea RER;
- Contractul de delegare a gestiunii serviciului de operare și administrare a stației de sortare și a stației de tratare mecano-biologica Vădeni, din cadrul „SISTEMULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL BRĂILA” încheiat cu SC Brai-Cata SRL;
- Delegarea gestiunii serviciului de operare și administrare a Stației de Transfer Însurăței, Depozitului ecologic și Stației de Sortare Ianca din cadrul Proiectului "Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Brăila” încheiat cu FCC Enviroment România.
Prin contractual de finanțare nr. 2276/27.09.2013 depozitul ecologic Tracon care deservea populația județului Brăila a fost integrat în proiectul SMID. Până în prezent depozitul ecologic Tracon deține contract de delegare încheiat cu Municipiul Brăila cu termen de valabilitate până în anul 2028, în care urma ca ADI ECO Dunărea să fie parte din acesta odată cu intrarea SMID în operare.
Printr-o adresă trasmnisă ANRSC, se precizează faptul că pentru integrarea depozitului în sistem Consiliul Județean Brăila, în calitate de beneficiar direct al proiectului, a stabilit că data de începere a SMID Județ Brăila va fi amânată de la data de 01.01.2022 până la data de 28.02.2023 fapt care se se datorează adresei transmisă de către ANRSC cu privire la obligativitatea încheierii contractului de delegare pentru eliminarea deșeurilor municipale la depozitului ecologic Tracon, exclusiv cu ADI ECO Dunărea Brăila.
În prezent asociația este în procedură de atribuire a acestui contract de delegare cu depozitul ecologic Muchea, care a fost integrat în SMID prin contractul de finanțare nr. 2276/27.09.2013.
Având în vedere faptul că activitățile derulate în cadrul SMID Brăila aferente celor trei contracte de delegare sunt interdependente, Ordinele de începere trebuie să fie emise cu aceeași dată, fapt pentru care perioadele de mobilizare au fost amânate până la dată mai sus menționată, respectiv 28.02.2023.
SMID Brăila va fi gestionat de către ADI ECO Dunărea Brăila din care fac parte toate UAT- urile județului și Consiliul Județean Brăila. Președintele ADI ECO Dunărea Brăila este Francisk-Iulian Chiriac”, ne-a informat Consiliul Județean Brăila, prin intermediul vicepreședintelui Ionel Epureanu.
Cum se va proceda până în martie, anul viitor
În atari condiții, până în luna martie a anului viitor, activitățile de colectare a deșeurilor se vor desfășura la fel ca și până în prezent, atât la nivelul UAT-urilor din județ, care au încheiate contracte cu diverși operatori, cât și la nivelul municipiului Brăila, unde activează trei firme de salubritate, care au orașul împărțit pe sectoare. Este vorba despre RER, care urmează să preia din martie sarcina de operator unic la nivel de județ, despre Brai-Cata, care din martie se va ocupa de stația de sortare de la Vădeni, și de ”Eco” SA, firma Consiliului Local Municipal, despre care nu se știe cu ce se va ocupa începând din martie anul viitor. Cel mai probabil, va subcontracta o parte din activitatea operatorului unic. Până atunci, însă, toate cele trei firme vor colecta deșeurile din municipiu pe aceleași sectoare și după același program de până acum.
În ceea ce privește tariful de salubrizare plătit de cetățenii din municipiu, acesta s-ar putea modifica doar în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Municipal. Există discuții în acest sens, însă deocamdată nu s-a anunțat nimic concret. Rămâne de văzut dacă în municipiu va rămâne același tarif până în martie, când, cel puțin teoretic, ar trebui să fie stabilit un tarif unic la nivel de județ, odată cu implementarea SMID. La ora actuală, tariful plătit în municipiu este de 14 lei/persoană/lună.
Poziția viitorul operator unic
După cum v-am mai informat, după ce a semnat cu ADI Eco ”Dunărea” contractul de gestiune pentru operator unic la nivelul județului, firma RER a început, din august - septembrie, să distribuie către gospodăriile din comune și municipiu pubelele pentru colectare selectivă. De asemenea, firma a anunțat că și-a propus ca, până la finele anului în curs, să crească numărul angajaților, de la 120, la 550, pentru a putea face față cerințelor presupuse de implementarea SMID.
Cotidianul nostru a solicitat un punct de vedere de la viitorul operator unic, referitor la amânarea proiectului și la stadiul în care a ajuns cu pregătirile pentru implementarea acestuia. Iată răspunsul primit:
”Asocierea RER, prin liderul de asociere RER SUD S.A, reprezentată prin Dl Liviu Mocanu – Director General, în calitate de Operator si Predator, asigură cetățenii din Județul Brăila de întreaga colaborare și confirmă că va începe demararea contractului imediat ce va primi Ordinul de începere a prestării serviciilor din partea Adi Eco Brăila. Menționăm că: am constituit Garanţia de Bună Execuţie; avem 50% din schema de angajare a personalului necesar, diferența urmând a fi angajată cu două săptămâni înainte de începerea activității; avem peste 90 de utilaje: autogunoiere, automăturatori, autostropitori, port- containere și aspiratoare pentru frunze; am achiziționat și distribuit către populație containere europubele și saci pentru deșeurile reciclabile, conform contractului (80%); am deschis și amenajat puncte de lucru în județ, în orașele Ianca și Insurăței; am demarat procedura în vederea autorizării la APM Brăila. Punctele de lucru din Brăila, Ianca și Însuraței vor fi certificate TUV Rheinland.
În prezent, Asocierea este în proces de distribuire a recipientelor către instituțiile publice din Municipiul Brăila. ASOCIEREA RER mulțumește autorităților pentru colaborarea de până acum și își exprimă încrederea că vom demara contractul în cel mai scurt posibil”.