Un oficial al portului Novorosiisk a declart ca operatiunile de incarcare a petrolierelor au fost sistate, deoarece prognozele indica riscul producerii unei noi furtuni luni dupa-amiaza.
Expertii afirma ca, din cauza temperaturilor scazute din timpul iernii, combustibilul se poate depune pe fundul marii, fiind mai dificil de localizat si inlaturat.
Nava sub pavilion georgian Captain Ismael si cea sub pavilion turcesc Ziya Koc au esuat tot in zona Novorosiisk, in apropierea unor hoteluri. Zyia Koc transporta o incarcatura de fier vechi, dar cea de-a doua nu era incarcata, potrivit oficialilor locali.
"Rezolvarea acestei probleme poate dura citiva ani. Petrolul este o substanta grea si se depune pe fundul marii", a explicat Oleg Mitvol, director-adjunct al agentiei ruse pentru Mediu Rosprirodnadzor, potrivit postului de televiziune Vesti-24. "Este un dezastru de mediu foarte grav", a adaugat el.
Furtuna de duminica din Marea Neagra a avariat petrolierul rusesc Vogoneft-139, in apropierea portului ucrainean Kerci, si a provocat deversarea a cel putin 1.300 de tone de combustibil in Marea Neagra. Furtuna a determinat si scufundarea altor patru nave, trei incarcate cu sulf si una care transporta fier vechi, avariind si un al doilea petrolier.