• poliţiştii revin cu recomandări pentru brăileni şi le explică cine poate comercializa şi folosi articolele pirotehnice, fiind aduse în atenţie şi pedepsele prevăzute în cazul comiterii vreunei infracţiuni pe această linie •
în lege sunt prevăzute pedepse cu închisoarea, de la 3 luni la un an
Folosirea în mod ilegal de articolele pirotehnice, în special a celor din categoria “periculos” sau comercializarea acestora către minori, sunt pedepsite cu închisoarea. Brăilenii sunt atenţionaţi de poliţişti să ţină cont de lege.
Poliţia Română continuă acţiunea naţională “Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfăşoară acţiuni ce vizează respectarea prevederilor legale. Se vor efectua controale atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Totul în scopul prevenirii oricăror evenimente negative.
Poliţiştii le reamintesc cetăţenilor că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.
Astfel, potrivit art. 37 din Legea 126/1995 republicată şi cu modificările ulterioare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea, de la 3 luni la un an, sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.