Oltean acuză PSD de comportament bolşevic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oltean acuză PSD de comportament bolşevic

"PSD a avut un comportament bolşevic, un comportament profitor, care viza doar propriul interes şi nu interesul celor mulţi şi interesul pensionarilor. PSD neglijează un lucru esenţial: activitatea parlamentară se desfăşoară în Parlament, nu la Realitatea sau la Antena 3. Legile se adoptă în Parlamentul României, iar prezenţa la dezbateri este obligatorie", a afirmat Ioan Oltean, într-o conferinţă de presă.
Prezentând pagina de internet a Camerei Deputaţilor, cu votul electronic dat de către plen în 15 septembrie pe valoarea punctului de pensie, Oltean a arătat că doar nouă deputaţi PSD au votat pentru ca această valoare să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie. În mod similar, pe 21 septembrie, când s-a votat propunerea de reluare a votului pe Legea pensiilor, doar doi pesedişti au susţinut această variantă, iar restul nu au votat deloc. "Ce denotă o asemenea atitudine? Că erau împotriva reluării votului, că nu-i interesa valoarea punctului de pensie, că au urmărit un singur scop, acela al însuşirii celor 127 de miliarde pe care le doreau pentru rezolvarea problemelor din colegiile pe care le reprezintă", a apreciat Oltean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro