A obligat tinere să practice prostituţia, folosind violenţa verbală şi fizică, ba chiar a agăţat o fată prin metoda „loverboy”. Proxenetul a ajuns la arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A obligat tinere să practice prostituţia, folosind violenţa verbală şi fizică, ba chiar a agăţat o fată prin metoda „loverboy”. Proxenetul a ajuns la arest

* poliţiştii de la Investigaţii Criminale au efectuat două percheziții domiciliare și au reținut un bărbat de 32 de ani, din Brăila, acuzat de proxenetism * începând cu anul 2012, bărbatul a înlesnit practicarea prostituției de către o brăileancă de 39 de ani, în diferite state europene, folosind violența, iar o tânără a fost agăţată cu vorbe dulci, prin metoda loverboy

 

 

 

Proxenet arestat. Acesta a făcut bani de pe urma unei brăilence pe care a trimis-o să practice prostituţia peste hotare, ba chiar a agresat-o. Individul a agăţat şi o tânără prin metoda „loverboy”. Bărbatul a fost arestat.

La de 29 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat două percheziții domiciliare și au pus în executare un mandat de aducere într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. „În urma activităților efectuate, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un bărbat de 32 de ani, din Brăila. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012 până în luna aprilie 2024, bărbatul ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o femeie 39 de ani, din Brăila, în diferite state europene, ar fi folosit violența verbală și fizică pentru a o determina să continue practicarea prostituției, obținând în toată perioada foloase patrimoniale de pe urma acestei activități”, au stabilit anchetatorii.

Potrivit poliţiştilor,  în perioada aprilie-mai 2024, prin folosirea metodei loverboy, respectiv prin simularea unei relații sentimentale și sub premisa obținerii de foloase patrimoniale pentru un viitor împreună, ar fi determinat o tânără de 21 de ani, din Brăila să practice prostituția într-un stat european și în România. Şi faţă de aceasta a folosit violențe fizice și verbale, pentru a o determina să continue practicarea prostituției, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.

La data de 30 mai, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în cauză. „Dispune arestarea preventivă , pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.05.2024, până la data de 28.06.2024 inclusiv, a inculpatului Sarivan Florin cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism (persoană vătămată S. N., perioada 2012 – aprilie 2024), proxenetism penal (persoană vătămată P. A.). Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, este soluţia postată pe site-ul Judecătoriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro