"Primul obiectiv al nostru este calificarea in grupele Cupei UEFA, iar in campionat sa terminam in primele sase locuri, ceea ce ne-ar aduce iar o participare in cupele europene. Si, normal, apoi ne propunem finala Cupei, pentru ca am pierdut-o pe cea de anul acesta, si vrem sa o cistigam pe cea din sezonul urmator", a spus Petrescu.
Tehnicianul spera ca Unirea Urziceni sa realizeze o surpriza in Cupa UEFA. "Am vazut adversarii pe care am putea sa-i intilnim. E clar ca sint mai valorosi, dar trebuie sa ne uitam la ce s-a intimplat la Campionatul European, unde nu se astepta nimeni ca Turcia si Rusia sa ajunga in semifinale. Baietii spun ca avem si noi sansa noastra si de ce sa nu jucam de la egal la egal cu oricine. Sper sa nu pierdem rapid in Cupa UEFA. Pentru ca daca treci de primul tur ajungi in grupe unde ai ocazia sa joci patru meciuri", a adaugat antrenorul formatiei ialomitene.
Dan Petrescu sustine ca pentru Unirea Urziceni sezonul urmator al Ligii I va fi mai greu decit precedentul pentru ca adversarii i-au invatat stilul de joc. "Primele cinci, sase echipe s-au intarit foarte mult, si-au cumparat jucatori cu bani foarte multi. Ma gindesc la Steaua, la Rapid, la Dinamo, la Timisoara care a facut achizitii pe banda rulanta. Deci, ne asteapta un sezon foarte greu. E greu sa tii pasul cu echipe care investesc foarte mult. Dar la noi e o organizare foarte buna, e liniste si sper ca aceste lucruri sa ne aduca cel putin rezultatele de anul trecut. Pentru ca daca realizam in acest sezon rezultatele de anul trecut, cred ca ar fi pentru noi o performanta chiar mai mare", a precizat Petrescu.
Germania, favorita in opinia lui Petrescu
Antrenorul formatiei Unirea Urziceni a mentionat ca Germania, care a trecut in semifinale de Turcia, va cistiga Campionatul European din Austria si Elvetia. "Ma asteptam ca Germania sa se califice, dar nu ma asteptam ca Turcia sa domine meciul de la un capat la altul si sa joace asa de bine. Eu merg pe Spania cu Germania in finala. Iar titlul va fi cistigat de Germania", a mai afirmat Petrescu.
Mijlocasul Bogdan Mara este de parere ca Unirea Urziceni nu trebuie sa isi propuna direct depasirea fazei grupelor Cupei UEFA. "Noi ne dorim mai intii sa ne calificam in grupele Cupei UEFA. E greu sa vorbim acum de depasirea acestei faze. sintem constienti de nivelul la care sintem, mai avem mult de munca si trebuie luam totul pas cu pas", a spus Mara.
El sustine ca achizitionarea de jucatori straini nu garanteaza succesul in Liga I. "Sint jucatori buni si afara, dar si in tara, depinde fiecare club ce isi doreste. Nu cred insa ca toti strainii adusi aici sint mult mai buni decit jucatorii romani. Intr-adevar, unii au valoare, dar nu toti. Asa ca eu nu cred ca transferul unor jucatori straini este cheia succesului in Liga I", a explicat jucatorul formatiei ialomitene.
In ceea ce priveste parcursul echipei nationale a Romaniei la Campionatul European, Mara a afirmat ca acesta putea fi mai lung. "Romania cred ca putea mai mult la Campionatul European. Mai ales dupa meciul cu Franta si Italia. Dar din pacate ne-am oprit in grupe. Poate ca este un inceput de drum. Ar trebui totusi sa fim mai increzatori in noi", a mentionat Bogdan Mara.
Mijlocasul a declarat ca isi doreste ca Spania sa cistige titlul european. "Favoritele mele pentru titlul european sint Rusia si Spania, dar din pacate numai una poate merge mai departe in finala. Rusia m-a impresionat cel mai mult la acest turneul final, desi eu tin cu Spania", a adaugat Mara.
Lotul echipei Unirea Urziceni a plecat, joi, intr-un turneu de pregatire de zece zile in Austria, in cadrul caruia va disputa patru partide de verificare.