De asemenea, îl prăznuim pe Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.
Ghelasie s-a nevoit în veacul XIV, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Apuseni iar apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din Alba. Pe peretele bisericii de la Râmeţ se află următoarea inscripţie: "Scris-am eu mult greşitul robul Lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb, în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic". Este prima menţiune a unui ierarh ortodox al Transilvaniei.
Potrivit tradiţiei, Ghelasie avea 12 ucenici cu care se ruga, postea şi săvârşea slujbele. Nu mânca decât sâmbăta şi duminica, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine. A fost părintele sihaştrilor din Munţii Râmeţ dar şi al sătenilor din Ţara Moţilor. Mulţi stăpâniţi de duhuri necurate au primit vindecare prin rugăciunile sale. Sfântul Ghelasie a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ; cu trecerea timpului, însă, locul a devenit necunoscut.
Moaştele sfântului au fost scoase la iveală în anul 1925, când, în urma unei ploi torenţiale, a fost văzut un cap de om care a înconjurat de trei ori vechea biserică a mănăstirii şi s-a oprit lângă altar. Alte două capete au fost scoase la suprafaţă de ape. Capetele au fost îngropate în dreapta vechii biserici. Mai apoi, s-a decis dezgroparea lor, după ce călugării au văzut că zăpada se topea deasupra locului în care erau capetele. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat atingându-se de el. Canonizarea Sfântului Ghelasie s-a făcut la Râmeţ, în anul 1992.
