Sfântul Apostol Sila a fost trimis de la Iersualim în Antiohia, împreună cu Sfinţii Apostoli Pavel şi Barnaba, ca să lamurească disputa legată de tăierea împrejur: dacă trebuie sau nu să fie tăiaţi împrejur cei care vin la credinţa în Hristos, la fel ca evreii. Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.
Sfântul Apostol Silvan a fost episcop al Tesalonicului şi a pătimit multe chinuri, până la trecerea sa la cele veşnice. Sfântul Apostol Crescent a fost mai întâi împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), apoi episcop al Galatiei şi misionar în provincia Galia, unde a primit moarte de mucenic, în vremea împăratului Traian.
Sfântul Apostol Epenet este pomenit în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (16: 5). El a fost episcop în cetatea Cartagina. Nu în ultimul rând, Sfântul Apostol Andronic a fost episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) şi a vestit învăţătura Domnului Iisus Hristos în Italia.