"Viaţa merge înainte", a spus Oana Zăvoranu, după depunerea cererii de divorţ.
Referitor la divorţ, ea a spus că nu este nici pe departe un motiv de bucurie, situaţie întâlnită în cazul "oricărui cuplu care s-a iubit foarte mult".
"Nu există nicio şansă de împăcare. Cred că şi el (Pepe - n.r.) simte la fel. Presupun, nu pot vorbi în numele lui", a declarat Oana Zăvoranu. Potrivit acesteia, faptul că ea a fost cea care a introdus acţiunea de divorţ este "o lovitură de teatru" la care soţul său nu se aştepta şi că iniţiativa demersului este "satisfacţia sa". "Pepe şi-a dorit foarte mult un copil, dar cred că sunt mai multe adunate, nu este o vină capitală din acest motiv", a spus Oana Zăvoranu.
Aceasta a precizat că, în timpul căsniciei, ea şi Pepe au ştiut tot timpul unde se află celălalt şi că a existat încredere. De altfel, ea a spus că Pepe este bărbatul vieţii sale, dar că "amiciţia după dragoste mare este o prostituţie psihică".
Pepe a refuzat să comenteze
Oana Zăvoranu a declarat, miercuri, că decizia de separare a fost luată de comun acord. "O să facem acest lucru la modul civilizat, pentru că a fost o relaţie sinceră, plină de pasiune şi dragoste", a declarat Oana Zăvoranu.
Ea a precizat că sunt mai multe aspecte care, în timp, au dus la deteriorarea relaţiei lor. "Sunt mai multe aspecte care ţin de noi ca persoane, de viaţa în cuplu. Au apărut diverse probleme care au dus la asta", a spus Oana Zăvoranu.
Întrebată dacă există şanse să se împace cu soţul ei, Oana Zăvoranu a spus: "Nu aş putea să fac pronosticuri dacă o să ne împăcăm. Nesperat de mulţi oameni îşi doresc ca noi să ne împăcăm (...) Asta înseamnă că am fost un etalon (ca relaţie, n.r.)".
Şi Ionuţ Pascu (Pepe) a confirmat decizia de divorţ. "Este adevărat că divorţăm. Nu există şanse să ne împăcăm, sunt problemele noastre", a declarat Pepe. El a refuzat să facă alte comentarii.
Oana Zăvoranu şi Pepe sunt împreună de opt ani. Ei s-au căsătorit în anul 2006.