O sută de stejari plantaţi la ieşirea din Brăila, spre Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O sută de stejari plantaţi la ieşirea din Brăila, spre Galaţi

• acţiunea a fost organizată de Garda de Mediu, cu ocazia Centenarului României • Primăria a pus la dispoziţie terenul şi forţa de muncă, iar Direcţia Silvică a asigurat puieţii de stejar

 

La ieşirea din Brăila, spre Galaţi, pe partea stângă, au fost plantaţi 100 puieţi de stejar, pe un aliniament de circa 700 de metri. Acţiunea face parte dintr-o iniţiativă a Gărzii Naţionale de Mediu care, în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor “Romsilva”, a demarat proiectul „100 pentru 100”, ce are ca obiectiv plantarea unui număr de 100 de arbori, ca număr simbolic, în fiecare judeţ al ţării.

Pentru a pune în practică această iniţiativă, Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu a colaborat cu Primăria, care a pus la dispoziţie terenul în vederea plantării, dar a şi ajutat efectiv, prin Serviciul specializat din subordine, Seroplant, angajaţii acestuia fiind cei care au făcut de fapt plantările.  Direcţia Silvică Brăila a pus la dispoziţie cei 100 puieţi de stejar.

“Arborii au fost plantaţi pe partea stângă a aliniamentului ieşirii din Brăila către Galaţi, porţiunea cuprinsă între sensul giratoriu şi Vadul Catagaţei. Acţiunea a  avut drept scop înfrumuseţarea zonei, prevenirea eroziunii solului, crearea unui scut de protecţie fonică şi împotriva vântului între şosea şi cartierul de locuinţe din vecinătate”, ne-a explicat conducerea Gărzii de Mediu Brăila.

Ieri, începând cu ora 11.00, la locul unde s-au plantat puieţii de stejar au fost prezenţi atât comisarii de mediu brăileni, în frunte cu comisarul şef Carmen Tudorache, cât şi conducerea Primăriei - primarul Marian Dragomir şi viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea -, directorul Direcţiei Silvice Brăila, Vasile Dumitraş, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Brăila, Ciprian Cuzmin, directorul Poliţiei Locale, Georgică Tănase, alţi câţiva reprezentanţi ai instituţiilor amintite, precum şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru ca tinerii arbori să aibă şanse maxime de a prinde rădăcini, plantările efective au fost făcute “ca la carte”, de angajaţii “Seroplant”. Reprezentanţii instituţiilor menţionate nu au avut de făcut decât să ajute în mod simbolic, aşezând şi bătătorind pământul din jurul puieţilor plantaţi în prealabil de cei de la “Seroplant”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro