Fortino Ianca va primi vizita "lanternei roşii" a campionatului, Victoria Deduleşti, într-un meci în care singura necunoscută o reprezintă doar scorul la care va câştiga formaţia patronată de Fănel Băluţă. Deşi va evolua în deplasare, Victoria Traian porneşte cu prima şansă în disputa de la Siretul Vădeni.
Un meci cu miză este cel de la Găiseanca, acolo unde formaţia gazdă, Voinţa Găiseanca, va încerca să o învingă pe ocupanta locului al treilea, FC Tufeşti, pentru a mai spera la menţinerea în acest eşalon.
În rest, etapa programează partide echilibrate în care victoria poate surâde oricărei formaţii.
Înaintea acestei etape podiumul arată astfel: 1 Fortino Ianca 58 puncte, 2 Victoria Traian 58 puncte, 3 FC Tufeşti 49 puncte.
Etapa a 23-a programează meciurile:
Sportul Chiscani - Voinţa Vişani
Voinţa Găiseanca - FC Tufeşti
Fortino Ianca - Victoria Deduleşti
CS Făurei - Victoria Cazasu
Viitorul Galbenu - Dunărea Gropeni
Avântul Mircea Vodă - Voinţa Şuţeşti
Siretul Vădeni - Victoria Traian