O pensionară din comuna Zăvoaia, care conducea în stare de ebrietate o căruţă, a accidentat o minoră de 6 ani şi a părăsit apoi locul faptei. Fetiţa mergea cu bunicul său pe marginea drumului, când a fost acroşată de vehicul, ajungând la spital pentru îngrijiri medicale. Căruţaşa a fost preluată de la domiciliul său de oamenii legii.
Accidentul s-a produs în ziua de 24 septembrie, la ora 20.35, în timp ce M.M., de 67 ani, din satul Dudescu, comuna Zăvoaia, conducea căruţa proprietate personală pe partea dreaptă a DJ 203, parţial în afara carosabilului. În afara localităţii Scărlateşti-Dudescu, pensionara a lovit-o cu partea stângă faţă a căruţei pe minora C.D., de 6 ani, din municipiul Brăila. Victima se deplasa pe jos, pe partea dreaptă a carosabilului, având acelaşi sens de mers cu căruţa, fiind însoţită de bunicul său, C.P. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorei. Ea a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila, unde a fost diagnosticată cu "traumatism cranio-cerebral acut prin lovire de căruţă, plăgi mentoniere şi escoriaţii arcadă dreapta, hepatită cronică în observaţie".
După eveniment, pensionara M.M. şi-a continuat deplasarea, a mers la domiciliu de unde a fost condusă înapoi la locul faptei de către organele de poliţie, în vederea efectuării cercetării la faţa locului. "Conducătoarea căruţei nu a putut fi testată cu aparatul alcotest din cauza stării avansate de ebrietate. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 184 Cod Penal, respectiv de art. 89, alin.1, din OUG 195/2002R", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.