• angajaţii de la stat vor sta acasă între 12 şi 15 august
Veste bună pentru bugetari! Angajaţii de la stat vor avea o nouă mini-vacanţă de Sfânta Maria şi vor fi liberi între 12 şi 15 august. Executivul a stabilit în şedinţa de joi ca ziua de luni, 14 august, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face legătură între zilele de weekend şi ziua de 15 august (Sfânta Maria), declarată nelucrătoare.
“Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
Totuşi, facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
“De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese. Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017”, se mai arată în comunicatul Executivului.
În afara zilei libere de 15 august, până la sfârşitul anului, românii mai au patru zile nelucrătoare: 30 noiembrie (joi) - Sf. Andrei; 1 decembrie (vineri) - Ziua Naţională a României; 25 decembrie (luni) şi 26 decembrie (marţi) - Crăciunul.