• elevii din clasele II-VIII care vor ocupa primul loc pe judeţ vor fi premiaţi cu o tabără naţională
Fundaţia Lumina Instituţii de Învăţământ organizează cea de-a XXI-a ediţie a Concursului Naţional de Matematică “LuminaMath”. Competiţia este fără taxă de înscriere şi se adresează elevilor din clasele II-VIII, oferindu-le posibilitatea de a-şi verifica şi evalua cunoştinţele de matematică la nivel naţional.
Concursul are două etape, etapa online, care se va desfăşura pe 10 noiembrie 2017, şi etapa scrisă, care va avea loc pe 25 noiembrie 2017, în intervalul orar 10:00-12:00, la Colegiul “Gh. M. Murgoci” Brăila. La etapa scrisă vor participa concurenţii selectaţi la etapa online.
Elevul care va ocupa primul loc pe judeţ, pe fiecare clasă în parte, având un punctaj de minim 80 de puncte, va fi premiat cu o tabără naţională care va cuprinde şi ore de matematică. De asemenea, elevii care vor obţine un punctaj de minim 80 de puncte şi care se vor clasa în primii treizeci de elevi la nivel naţional vor fi şi ei premiaţi cu o tabără naţională.
Toate informaţiile despre concursul “LuminaMath” se găsesc pe site-ul luminamath.ro.