De cealaltă parte, liderul Sindicatului Liber "CET", Gheorghiţă Pârlog, a punctat că organizaţia pe care o reprezintă şi-a menţinut condiţia ca directorul general şi directorul economic al "CET" să fie demişi ca fiind vinovaţi de situaţia creată în societate. "Dacă plătesc sumele cuvenite până la finele acestei luni nu mai cerem demiterea celor doi directori. În principiu, ne dorim stingerea rapidă a conflictului prin semnarea unui protocol cu conducerea, dar numai dacă acest act va fi girat prin semnătură de către primarul municipiului Aurel Simionescu. Au fost prea multe decizii ilegale care s-au bătut cap în cap", a explicat Pârlog.
La rândul său, viceprimarul Stănel Necula, prezent la discuţiile de ieri, a explicat că "variantele propuse de sindicat nu sunt viabile din punct de vedere financiar în contextul în care încasările lunare ale societăţii pe timp de vară se situează între 5 şi 8 miliarde de lei vechi".
Reamintim că în urmă cu câteva zile Sindicatul Liber CET a instituit blocarea conturilor societăţii prin executare silită, pentru rezolvarea unor pretenţii de ordin salarial reprezentând diferenţe în plus datorate salariaţilor societăţii ca urmare a alinierii pragului minim de salarizare în societate la cel la nivel de ramură.