O firmă din Bârlad a preluat contractul pentru combaterea țânțarilor din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O firmă din Bârlad a preluat contractul pentru combaterea țânțarilor din Brăila

* asta după ce firma din Tuzla cu care se încheiase contract încă de anul trecut s-a retras din afacere * tratamentele avio au început de luni, iar dacă nu vin ploile vor continua până la sfârșitul săptămânii * conducerea SUPAGL dă asigurări că substanțele folosite sunt omologate și nu constituie un pericol pentru populație

 

 

 

Tratamentele avio împotriva țânțarilor care se desfășoară în prezent la Brăila sunt făcute cu ajutorul firmei Frăția SA din Bârlad, județul Vaslui. Serviciul de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală a încheiat un contract cu această firmă, valabil pe 6 luni, începând cu data de 11 mai, pentru 40 ore de zbor cu toate cheltuielile incluse (dislocarea, combustibil etc.). Prețul convenit este de 3.300 lei/ora de funcționare, valoarea totală a contractului fiind de 132.000 lei fără TVA.  Reamintim că tratamentele avio ar fi trebuit făcute cu o firmă din Tuzla, cu care SUPAGL încheiase contract încă de anul trecut, însă societatea respectivă a renunțat pe parcurs, motivând că nu are suficient personal de zbor, pe fondul pandemiei de coronavirus. Din acest motiv, pentru prima acțiune de dezinsecție din acest an nu s-a mai respectat procedura care prevede că mai întâi se împrăștie substanțele din aer, apoi se fac tratamentele la sol. Astfel, la începutul lunii mai s-au demarat acțiunile la sol - efectuate în regie proprie de SUPAGL, cu personalul și echipamentele din dotare - și abia acum, după ce s-a rezolvat problema contractării altei firme, au început și cele avio.

Firma din Bârlad a început zborurile luni, 18 mai, acționând în zona malurilor Dunării și în cartierele Radu Negru și Viziru. Ieri, s-au împrăștiat substanțe deasupra zonei centrale și a cartierelor Chercea, Lacu Dulce și Islaz, iar în următoarele zile vor fi acoperite și celelalte zone ale municipiului. Operațiunile ar putea fi oprite temporar, totuși, în cazul în care va ploua.

După ce, în urma tratamentelor la sol, au apărut plângeri din partea unor brăileni că substanțele folosite sunt puternic iritante, conducerea SUPAGL ne-a transmis asigurări ca au fost urmate toate procedurile legale pentru efectuarea operațiunilor de dezinsecție. ”Am dat anunțuri în presa locală despre începerea tratamentelor și am notificat Direcția de Sănătate Publică, în ceea ce privește durata operațiunilor și substanțele folosite. DSP a nominalizat o persoană care a verificat pe teren desfășurarea operațiunilor și dacă substanțele sunt în regulă. Este vorba despre substanțe autorizate, din Registrul de Biocide, toate având avizele în termen”, ne-a declarat directorul SUPAGL, Dumitru Munteanu.

Acesta ne-a mai spus că, înaintea tratamentelor avio, au fost notificate toate Primăriile comunelor din vecinătatea Brăilei, precum și asociațiile crescătorilor de albine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro