Mergi la conţinutul principal

O deschidere atipică la Olimpiada de limba şi literatura română

Luni seara, în sala de spectacole a Casei Tineretului s-a desfăşurat deschiderea oficială a fazei naţionale a Olimpiadei de limba şi literatura română. Într-o sală arhiplină, cu sute de elevi şi zeci de profesori, inspectorul de specialitate Daniel Kiţu i-a încurajat pe participanţi. "Trebuie să fiţi mândri pentru reuşita voastră, sunteţi la un nivel de excepţie. Trebuie să vă bucuraţi de aceste momente, unice în existenţa unui elev. Vă doresc spor, inspiraţie şi mult noroc", le-a urat inspectorul Kiţu. Fără alte intervenţii, spre surprinderea elevilor şi profesorilor, deschiderea a continuat cu un spectacol oferit de elevii de la clasele a X-a şi a XI-a de la specializarea Arta Actorului de la Liceul de Arte, "Mofturi de Union". Scenariul spectacolului a fost foarte bine gândit de prof. Lety Brânzia, care a colat fragmente, mai scurte sau mai lungi, din opera caragialeană. Reprezentaţia a beneficiat şi de muzică live interpretată la violă de eleva Cerasela Pavel, de la clasa de muzică. Astfel, cei 30 de elevi au reuşit să primească aplauze la scenă deschisă, să fie ovaţionaţi de colegii lor din toată ţara. Trupa a fost formată din elevi de clasa a X-a: Irina Anghel, Simona Ţăruş, Gabriela Coroş, Andreea Vlad, Dorina Gheorghe, Cătălin Hamza, Mihai Jinga, Alin Cristovici, Cătălin Gavrilă, Oana Turosu, Bianca Pioară, Georgiana Busuioc, Bogdan Frătiţa, Sabina Alexandru, Elisabeta Soare, şi din elevi de clasa a XI-a: Alexandra Smeu, Andrei Popescu, Marilena Gheorghe, Diana Udrea, Cristina Lica, Marius Brezeanu, Andrea Bruni, Diana Ciupercă, Andreea Cristovici, Gina Moroiu, Mihai Dincă, Marius Paraschiv, Ovidiu Dobrin, Geanina Soare, Mirela Horneţ. Coorodonatorii elevilor sunt profesorii: Lety Brânzia şi Jarcu Zane. Despre inedita deschidere, inspectorul şcolar general din Ministerul Educaţiei, conf. univ. dr. Mina Maria Rusu a declarat: "A fost o deschidere atipică pe care eu am impus-o pentru că ne-am plictisit de discursuri sforăitoare, care mai de care. Ne-am gândit că înainte de probă elevii să intre într-un spaţiu cultural adecvat".
Ieri, elevii au susţinut proba scrisă, iar astăzi urmează proba orală. Joi seara de la ora 18.00 va avea loc Festivitatea de Premiere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro