O comisie parlamentara ungara sprijina aderarea Romaniei si Bulgariei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O comisie parlamentara ungara sprijina aderarea Romaniei si Bulgariei

Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului Ungariei a aprobat in unanimitate un proiect de lege pentru ratificarea acordurilor de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, a declarat, marti, presedintele Comisiei, Zsolt Nemeth, citat de agentia MTI.
Nemeth a declarat ca principalul partid de opozitie, Fidesz, din care face parte, a sprijinit ratificarea, dar nu a fost de acord ca aceasta sa preceada raporturile Uniunii Europene privind aderarea celor doua tari, care vor fi prezentate la data de 25 octombrie.
"Ratificarea prematura ar transmite mesajul ca pentru Ungaria nu este important daca cele doua tari au indeplinit sau nu criteriile de aderare", a spus Nemeth.
Romania si Bulgaria ar trebui sa adere la Uniunea Europeana in 2007.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro