In urma obtinerii Premiului I de catre Adelina, Scoala "Ecaterina Teodoroiu" a fost vizitata, ieri, de catre o delegatie a Ambasadei franceze la Bucuresti. Colombe Anouilh d'Harcourt si Agnes Grunelius au venit la Braila pentru a-i inmina premiul fetitei si pentru a felicita conducerea scolii pentru rezultatele obtinute. De la acest eveniment nu a lipsit nici inspectorul scolar general al judetului, Lilliana Tudoran.
Concursul "Philippe Senghor" este unul cu traditie si a fost lansat si organizat de Ambasada Frantei. Acesta isi indreapta atentia catre elevii din ciclul primar, din tarile francofone. In concurs s-au inscris 12 tari. Criteriile de selectie ale concursului au fost foarte clare si faceau referire la originalitatea si modalitatea in care elevii vorbesc despre viata lor. De asemenea, concursul are ca scop promovarea interesului elevilor pentru limba franceza. Juriul a fost compus atit din adulti cit si din copii, iar premiile competitiei constau in carti si excursii.