"Mi-a placut 2007. A fost un an bun - poate cel mai bun de pina acum. Boom-ul economic pe care l-a inregistrat Romania imediat dupa aderarea la marea familie europeana, avalansa de investitii si puterea mare de absorbtie a fondurilor comunitare, de neimaginat in urma cu 12 luni, au modificat fata unei tari despre care nu putini erau cei care spuneau ca nu are ce cauta in UE. "Miracolul romanesc", "Revolutie economica in estul Europei", "Marele pas al Romaniei" sint doar citeva din titlurile pe care presa internationala le-a titrat in acest an." Spuneam, la inceputul anului, semnind intr-un editorial rindurile de mai sus, ca as vrea sa pot scrie acel text atunci cind 2007 se va fi incheiat. Imi explicam atunci speranta ca, in sfirsit, Romania se afla pe un drum bun, fara intoarcere. Mi-am inchipuit ori am nadajduit, mai degraba, ca drumul asta este un soi de banda rulanta cu o viteza accelerata care ne va transforma fundamental. Cum, poate, si-au inchipuit alte milioane de romani imediat dupa aderare. Din nefericire, insa, nimanui nu-i foloseste un drum, oricit de bun ar fi, daca tot ceea ce facem este sa patrulam de-a curmezisul lui, asemeni unor animale de la zoo, inchise in custi. Stiti - nu-i asa? - ca uneori, pentru o vreme, chiar daca dispar gratiile, animalele tocmai eliberate isi continua, din reflex, mersul depresiv, incoace si-ncolo, prin fata unor gratii imaginare. Cumva, asta face si Romania acum. In loc sa urmeze in forta drumul drept care o desparte de turma tarilor civilizate, isi numara pasii, pe latul soselei, privind uneori catre cararea plina de gropi de pe care a iesit.
In plus, hotarit lucru, drumul pe care ne aflam nu este o banda rulanta si, din pacate, Romaniei ii lipseste forta de a se mobiliza si de a alerga catre turma care o asteapta din ce in ce mai nervoasa si mai neincrezatoare in puterea tarii asteia cu apucaturi de catir. De vina pentru lipsa asta de actiune este, cred, faptul ca - pastrind paralela - in locul animalului gindesc paduchii de pe el. In locul tarii asteia gindesc parazitii ei. Teniile, oxiurii ori limbricii ei politici care isi dau seama ca la prima oaza iesita in cale, turma intreaga ne va pune sa facem o baie buna.
In plus, hotarit lucru, drumul pe care ne aflam nu este o banda rulanta si, din pacate, Romaniei ii lipseste forta de a se mobiliza si de a alerga catre turma care o asteapta din ce in ce mai nervoasa si mai neincrezatoare in puterea tarii asteia cu apucaturi de catir. De vina pentru lipsa asta de actiune este, cred, faptul ca - pastrind paralela - in locul animalului gindesc paduchii de pe el. In locul tarii asteia gindesc parazitii ei. Teniile, oxiurii ori limbricii ei politici care isi dau seama ca la prima oaza iesita in cale, turma intreaga ne va pune sa facem o baie buna.
