O altfel de expozitie pe simezele Galeriilor de Arta brailene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O altfel de expozitie pe simezele Galeriilor de Arta brailene

Grupul de arta plastica "Ata", din Galati, a vernisat, simbata, la Galeriile de Arta Braila, o expozitie in care putem admira lucrari de pictura, fotografie, grafica si sculptura. Grupul recent infiintat se afla la a doua expozitie in aceasta formula si a tinut sa vina la Braila sa prezinte o altfel de expozitie decit ce vedem de obicei aici. Lucrarile sint semnate de mai tinerii artisti Mihaela Lefterache, Eduard Constandache, Adrian Vadeanu, Molnia Efremov, Cristina Bujenita, Sorina Vadeanu, Gabriela Moise, Cosmin Saulea, Ana Tomescu, Valentin Popa si Laura Dumitrescu, unii stabiliti in Galati, iar altii chiar in alte centre artistice ale tarii, cum ar fi Cluj si Bucuresti. Dupa cum a afirmat Aurel Manole, presedintele filialei Galati a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, expozitia se constituie intr-un tot unitar care reuseste sa puna in valoare diversitatea stilistica a artistilor. La vernisaj, despre lucrarile lor a vorbit criticul de arta si muzeograful Mariana Tomozei Cocos, de la Muzeul de Arta Moderna si Contemporana din Galati, care a spus ca aparitia acestui grup se datoreaza unor traditii recente ale Galatiului, dupa grupul "Axa" care a activat timp de 10 ani si grupul "Atelier 35" sub egida caruia s-au desfasurat mai multe actiuni cu impact asupra vietii artistice a orasului. "Reuniunea intr-o formatiune artistica este un mod al tinerilor de a se pune in evidenta ca generatie, chiar daca sint personalitati distincte ca evolutie", a mai spus criticul de arta.

"Vrem sa aducem un suflu nou in arta plastica galateana"

Mariana Tomozei Cocos a subliniat ca o atentie speciala merita picturile tinerei Cristina Bujenita, cea mai noua membra a grupului, ale carei lucrari se indreapta spre pop art, lucrarile de tapiserie ale Laurei Dumitrescu, prin intelegerea pe care o are pentru culoare si calitatile plastice ale materialului, dar si fotografiile Anei Tomescu, pentru preocuparea sa de a da noi sensuri imaginii si ale artistei Molnia Efremov, care se exprima cu un deosebit rafinament in incadrarile pe care le face. Cosmin Saulea este prezent in expozitie cu o suita mai ampla de lucrari ce se inscriu pe linia stilului neoexpresionist cu elemente simbolice care se descifreaza prin imagine si culoare. Prin modul special de utilizare a simbolurilor, dar si a materialelor si culorilor, se remarca sculpturile lui Adrian Vadeanu, care par mai degraba desene in spatiu, decoratiunile Sorinei Vadeanu, destinate sa impodobeasca interioare moderne, si lucrarile lui Eduard Constandache care aplica in lucrarile sale bucati de metal ce par roboti si fiinte in acelasi timp.
"Sintem in perioada cind inca ne mai formam, la un moment dat, probabil, o sa ne impunem si anumite teme de creatie. Deocamdata, vrem sa ne rupem de ceea ce seintimpla acum la nivel artistic si sa aducem un suflu nou in ceea ce inseamna arta plastica galateana. Mai toti sintem proaspat absolventi de facultate, sintem plini de forta si elan si vrem sa aducem multe lucruri noi", a declarat Eduard Constandache, unul din membrii fondatori ai Grupului "Ata". Urmatoarele expozitii ale grupului vor putea fi admirate, in a doua jumatate a anului la Muzeul de Arta Moderna si Contemporana din Galati si la Galeriile de Arta Galati. Expozitia de la Braila a fost organizata de filiala locala a Uniunii Artistilor Plastici din Romania si Centrul de Creatie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro