barbat in cap, slutindu-l, mai, mai sa-l omoare, a intrat in linie dreapta - in sensul ca s-a ajuns la arestarea si trimiterea in judecata a
agresorului - abia dupa sase luni de la inregistrarea faptei. Initial, acest timp lung, in care agresorul ar fi putut sa-si ia talpasita,
ne-a fost explicat de catre procurorul criminalist prin aceea ca dosarul ar fi fost tinut, "ascuns" i-am zis noi, la Politie. Mergind pe
firul evenimentelor, reporterii nostri au aflat, insa, ca, de fapt, toate faptele cu violenta sint cercetate de catre politisti sub
coordonarea unui procuror, ceea ce s-a si intimplat, numai ca, in acest caz, speta, inregistrata initial ca vatamare corporala grava, a stat
aproape cinci luni la Parchetul Faurei. Dupa aceea, cauza s-a transformat in tentativa la omor si abia la finele lunii mai a luat drumul
Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, unde, la inceputul lui iunie, procurorul criminalist a dispus arestarea agresorului si mai apoi
trimiterea in judecata.
Un procuror cit patru
In seara zilei de 29 noiembrie 2005, Mircea Ivan din Sutesti s-a intilnit cu
Vasile Costache Tismanar intr-un magazin din localitate si, pe fondul consumului de alcool, s-au luat la cearta. Un vecin a intervenit sa-i
desparta, insa cei doi au continuat sa se injure, s-au imbrincit, iar Tismanar l-a lovit cu pumnul in cap pe Ivan. Ivan s-a retras, s-a dus
acasa, a luat o coada de topor si s-a intors. A ascuns coada de topor sub haina, s-a oprit si a tras o suta de votca la un cafe-bar din drum
si l-a asteptat pe Tismanar. Cind acesta a ajuns in dreptul lui l-a pocnit scurt, in cap. A fugit. Tismanar a cazut la pamint, iar un vecin
l-a ridicat si l-a dus acasa. Sotia lui Tismanar a plecat la un var sa dea telefon la salvare, iar pe drum s-a intilnit si ea cu Ivan, care
i-a aplicat si ei o bita peste picior. Tismanar a intrat in coma si a fost dus la Neurochirurgie Galati. Cum, necum, abia pe data de 8 iunie
2006, Ivan a fost arestat, iar pe 13 iunie a fost trimis in judecata sub aspectul savirsirii infractiunii de tentativa la omor. Dupa sase
luni! Initial, procurorul criminalist Mircea Ionescu, de la Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, a explicat ca arestarea s-a facut atit
de tirziu de la comiterea faptei fiindca Politia abia i-ar fi trimis dosarul. Iar Politia a reactionat: "Fapta nu a fost ascunsa de Politie.
Imediat dupa comiterea acesteia, pe 30 noiembrie 2005, aceasta a fost data publicitatii prin Biroul de Presa. Reclamatia partii vatamate a
fost inregistrata pe 5 decembrie 2005, dosarul fiind, imediat, inregistrat la Parchetul de pe linga Judecatoria Faurei. Pe 9 ianuarie 2006
s-a inceput urmarirea penala impotriva lui Ivan Mircea sub aspectul savirsirii infractiunii de vatamare corporala grava, iar ulterior, odata
cu completarea certificatului medico-legal, s-a schimbat incadrarea juridica, constatindu-se ca victima prezenta o infirmitate fizica
permanenta (leziuni ale nervului optic)".
In aceasta situatie, iata si parerea magistratului Fanel Mihalcea, prim-procuror al Parchetului
de pe linga Tribunalul Braila: "Politia are dreptate! Iata cum s-au derulat faptele: pe 29 noiembrie 2005, politistii au inceput cercetarea
primara, pe 2 decembrie 2005, agentii de la Postul de Politie Sutesti s-au dus la Serviciul de Medicina Legala si au ridicat un prim
certificat medico-legal al victimei, iar pe 5 decembrie au luat declaratia victimei. Intre timp s-a facut cercetarea la fata locului, s-a
ridicat arma agresiunii, sub coordonarea procurorului. Pe 9 ianuarie 2006, Parchetul de pe linga Judecatoria Faurei a inceput urmarirea
penala impotriva agresorului, pentru vatamare corporala. Pe 3 februarie 2006, prim-procurorul de la Faurei, vazind ca fapta este mai grava a
continuat cercetarile sub aspectul savirsirii infractiunii de vatamare corporala grava. Agresorul a fost cercetat in stare de libertate, dupa
care, la finele lunii mai a.c., dosarul a fost trimis la Braila. Cauza a ajuns la Braila la 26.05.2006, iar pe 8 iunie a.c., agresorul a fost
retinut. Pe 9 a fost arestat, iar pe 13 a fost trimis in judecata pentru tentativa la omor". Prin urmare, in tot acest timp, dosarul
respectiv a fost la Parchetul Faurei. "Intr-adevar, dosarul a fost acolo, insa la Faurei avem un singur procuror, care face munca a patru
procurori, care cerceteaza, dar si intra in instantele de judecata. Ne confruntam cu o criza crasa de procurori. Acest fapt perturba actul de
justitie", a adaugat magistrat Fanel Mihalcea. Acesta a recunoscut ca exemplul descris mai sus nu reprezinta decit o picatura intr-un ocean,
ceea ce inseamna ca multe cauze, unele cu violenta, risca sa fie solutionate tirziu din cauza crizei de procurori din sistem.