Ca să nu existe discuţii, spun din capul locului că nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi vreodată fan Mihai Tudose. Şi asta dintr-un simplu motiv: nu pot şterge cu buretele cei 27 de ani în care Tudose a fost în PSD şi nu a mişcat un pai pentru Brăila, başca l-a şi tolerat pe satrapul de Gheorghe Bunea Stancu.
Ok, acum că am lămurit acest aspect vă rog să îmi permiteţi un mic moment de bucurie pentru înfrângerea suferită de PSD în municipiul Brăila. E un început iar dacă românii vor învăţa că prezenţa la vot este esenţială pentru democraţie, atunci PSD nu va sări în viaţa vieţii lui de 25%. Că atâţia alegători a avut PSD şi în 2014, şi în 2019: 2,6 milioane! Dar când procentul privind prezenţa la urne s-a dublat, PSD a scăzut de la 47% la 25%.
La Brăila este un caz mai special pentru că acest oraş condamnat parcă să rămână în ghearele roşii ale dictaturii PSD-iste a strâmbat cuiul acum, la europarlamentare.
Ştiu, o să spuneţi că tot un (fost) pesedist a câştigat, că doar nu o fi Mihai Tudose vreun om de dreapta, un progresist.
Ştiţi ceva? Deocamdată pe mine mă interesează că PSD a fost înfrânt la Brăila. Puţin îmi pasă cine anume l-a învins. Putea să îl bată şi UDMR, şi Partidul Jucătorilor de Table, nu contează.
Faptul că ProRomânia a reuşit să treacă pe primul loc se datorează şi campaniei centrate în jurul Podului pe care Mihai Tudose a speculat-o extrem de bine, asta deşi Podul este departe de a fi terminat, mai ales că nu se ştie încă din ce bani va fi construit: bani europeni sau bani de la Guvern?
Eu, unul, cred că dincolo de povestea cu Podul peste Dunăre, pe care Tudose a împachetat-o frumos şi a vândut-o foarte bine, a mai contat ceva. Tudose chiar a mars şi a discutat cu oamenii. Le-a explicat de ce PSD e rău şi ProRomânia e bun. Iar dacă nici Tudose nu ştie să se coboare să discute cu oamenii simpli…
Dincolo, la PSD, aroganţa şi autosuficienţa senatorului Ion Rotaru s-au văzut în rezultatul final. Rotaru crede că un partid merge aşa, cu aer, fără să ieşi în stradă să discuţi cu oamenii, să vadă lumea că eşti viu, că ai ochi, gură şi urechi.
Cum spuneam, mă bucur că PSD a luat bătaie la Brăila. Este, dacă vreţi, un fel de palmă pe care şi eu am aplicat-o acestui partid care a stat cel mai mult la putere, după 1990, şi nu a făcut nimic notabil pentru comunitate. (Alegătorul De Cursă Lungă)