Nu sint patriot. Nu simt ca singele meu clocoteste cind se vorbeste despre Romania. Inima mea nu creste cind aud Imnul, nici cind gimnastele lotului national urca pe cea mai inalta treapta a podiumului la nu stiu ce campionat mondial, si nici cind vreun copil pe care nu il cunosc, dintr-un oras in care nu am calcat vreodata, a luat premiul I la Olimpiada internationala de matematica. Nu ma simt frate nici cu Sadoveanu, nici cu Hagi si nici cu Leonard Doroftei... Daca asta inseamna sa fii patriot.
Si, in fond, de ce mi-as iubi tara? De ce, de Ziua Nationala, as simti ca se intimpla ceva special? De ce sa ma inrosesc aidoma lui Becali cind se vorbeste despre Mihai Viteazu, de ce sa ma impaunez ca Vadim cind pronunt Romania Mare, de ce sa ma solemnizez si sa lacrimez ca Paunescu cind se vorbeste despre Basarabia? Or, poate tocmai aceste modele au aruncat in derizoriu ideea de patriotism. Poate ca aceste personaje care au ocupat nisa nationalismului au transformat dragostea de Romania intr-un sentiment penibil... Uite, poate ca de-asta nu sint patriot!
Apoi, am observat ca oameni care nu au facut nimic toata viata lor, oameni pentru care prezentul se scurge doar dincolo de sticla televizorului, oameni care nu au mai citit un vers de Eminescu de cind au terminat liceul se inflacareaza brusc atunci cind aud numele Poetului National... Uite, poate ca si de-asta nu sint patriot!
Dar ce ar putea sa-mi recreeze sentimentul de patriotism? Ce ar putea sa faca din mine ori din cei ca mine un iubitor de tara? Politicienii? Cu magariile, matrapazlicurile si afacerile lor necurate? Nu, multumesc! Biserica? Incremenita in traditii si in ritualuri arhaice? Justitia? Cea in care nici judecatorii nu au incredere? Poate echipa nationala de fotbal? Cea care, chiar daca as fi fost microbist, nu mi-ar fi adus vreo satisfactie in ultimii cinci ani? Ce ar ramine? Ce are Romania prezentului asa de bun incit sa ma simt mindru ca sint cetatean al acestei tari? Si nu vreau sa aud lectii de geografie, caci locuri frumoase se gasesc pretutindeni pe glob.
Ori poate ca ar fi momentul sa ma intreb, urmind sfatul lui Kennedy - asta da roman! -, nu ce face tara pentru mine, ci ce fac eu pentru tara. Dar cred ca, mai cu seama, aceasta inteleapta intrebare ar trebui sa bubuie in fiecare zi in capul ilustrilor nostri conducatori. Si tare mi-e teama ca nici macar nu ticaie. Ca nici macar o soapta nu se aude in mintile lor, nici o soapta legata de acest subiect.
Si daca ei nu se intreaba, eu de ce as face-o? Uite, de-aia nu sint patriot!
Si, in fond, de ce mi-as iubi tara? De ce, de Ziua Nationala, as simti ca se intimpla ceva special? De ce sa ma inrosesc aidoma lui Becali cind se vorbeste despre Mihai Viteazu, de ce sa ma impaunez ca Vadim cind pronunt Romania Mare, de ce sa ma solemnizez si sa lacrimez ca Paunescu cind se vorbeste despre Basarabia? Or, poate tocmai aceste modele au aruncat in derizoriu ideea de patriotism. Poate ca aceste personaje care au ocupat nisa nationalismului au transformat dragostea de Romania intr-un sentiment penibil... Uite, poate ca de-asta nu sint patriot!
Apoi, am observat ca oameni care nu au facut nimic toata viata lor, oameni pentru care prezentul se scurge doar dincolo de sticla televizorului, oameni care nu au mai citit un vers de Eminescu de cind au terminat liceul se inflacareaza brusc atunci cind aud numele Poetului National... Uite, poate ca si de-asta nu sint patriot!
Dar ce ar putea sa-mi recreeze sentimentul de patriotism? Ce ar putea sa faca din mine ori din cei ca mine un iubitor de tara? Politicienii? Cu magariile, matrapazlicurile si afacerile lor necurate? Nu, multumesc! Biserica? Incremenita in traditii si in ritualuri arhaice? Justitia? Cea in care nici judecatorii nu au incredere? Poate echipa nationala de fotbal? Cea care, chiar daca as fi fost microbist, nu mi-ar fi adus vreo satisfactie in ultimii cinci ani? Ce ar ramine? Ce are Romania prezentului asa de bun incit sa ma simt mindru ca sint cetatean al acestei tari? Si nu vreau sa aud lectii de geografie, caci locuri frumoase se gasesc pretutindeni pe glob.
Ori poate ca ar fi momentul sa ma intreb, urmind sfatul lui Kennedy - asta da roman! -, nu ce face tara pentru mine, ci ce fac eu pentru tara. Dar cred ca, mai cu seama, aceasta inteleapta intrebare ar trebui sa bubuie in fiecare zi in capul ilustrilor nostri conducatori. Si tare mi-e teama ca nici macar nu ticaie. Ca nici macar o soapta nu se aude in mintile lor, nici o soapta legata de acest subiect.
Si daca ei nu se intreaba, eu de ce as face-o? Uite, de-aia nu sint patriot!
