Nu se mai acordă subvenţii pentru culturile energetice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nu se mai acordă subvenţii pentru culturile energetice

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că începând cu acest an încetează sprijinul comunitar (FEGA) pentru culturile energetice în cadrul măsurilor schemelor de plăţi pe suprafaţă. Aceasta deoarece, în 2009 CE a luat decizia de a renunţa la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice având în vedere faptul că obiectivul pentru care a fost introdus acest sprijin, respectiv creşterea suprafeţelor cultivate cu plante de acest tip, a fost atins mai repede decât se preconizase anterior. Concret, în Regulamentul (CE) se precizează că "datorită unor evoluţii recente din sectorul bioenergiei şi, în special cererii mari de produse din acest sector pe piaţa internaţională şi introducerii de obiective obligatorii pentru 2020 pentru cota parte din bioenergie în total combustibil, nu mai există suficiente motive pentru a acorda ajutor specific pentru culturile energetice". Sprijinul pentru culturile energetice s-a acordat până în anul 2009 inclusiv, tuturor fermierilor din statele membre care au încheiat contracte cu producătorii de biocarburanţi, colectori sau prim procesatori şi au preluat cantităţile contractate în vederea obţinerii de energii alternative. La nivelul UE, plata maximă a fost stabilită la 45 euro/ha în limita unui plafon maxim de 2 milioane de hectare.

La nivelul României, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), în anul 2007 s-au acordat aceste plăţi pentru o suprafaţă totală de circa 22.000 ha, în valoare totală de aproximativ 682.519 euro. Pentru anul 2008, suprafaţa a fost de circa 32.650 de hectare, cu o valoare totală de 1,47 milioane euro, iar pentru anul 2009, plăţile sunt în curs de acordare, suprafaţa determinată fiind de 69.509 hectare cu o valoare totală de aproximativ 3,128 milioane euro. Conducerea Centrului Judeţean APIA Brăila a explicat că are înregistrate doar câteva cazuri de fermieri care au beneficiat de acest sprijin pentru culturi de floarea-soarelui, porumb şi rapiţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro