Va mai amintiti ca, in urma cu citiva ani, ii asteptam pe jucatorii din "generatia de aur" sa ne scoata fotbalul din rahat? Cite sperante nu-si pusesera microbistii in revenirea in tara a lui Hagi, Lacatus, Dan Petrescu, Lupescu ori Gica Popescu... Citi nu vedeau in intoarcerea fiilor de aur ai fotbalului romanesc aruncarea peste bord a celor care doar ce pusesera mina pe cascaval si incepusera sa grohaie porceste pe la mese, fotografiindu-se alaturi de presedintii marilor cluburi europene...
S-au intors genialii fotbalisti, iar vocile care anuntau misiunea lor mesianica au inceput, incet-incet, sa se stinga. Un hotel la Mamaia, o tovarasie cu presedintele FRF ori o cirdasie cu impresarii au fost de ajuns pentru ca profetii sa taca, iar suporterii sa se resemneze cu eternii Sandu, Dragomir ori Becali infipti prin virful piramidei sportului rege. Invinsi de sistem ori de propriile caractere, genialii fotbalisti s-au transformat in umbre ori, mai rau, au preluat apucaturile celor pe care pareau ca-i contesta.
Tot despre sperante de-astea demontate a fost vorba si cind ne-am gindit la tinerii politicieni. Ponta, Boureanu, Olteanu, Seres, Daciana Sirbu ori Cosmin Gusa, iata citeva nume care imi vin acum in minte. Tineri, educati, sclipitori. Daca i-ai fi ascultat in campania electorala, ai fi putut paria ca sint gata sa dinamiteze Casa Poporului si sa schimbe felul in care se face politica in Romania. Si? Ce au schimbat? Chiar ieri citeam ca unii dintre ei sint campioni nationali la chiul de la serviciu.
In fine, ceea ce vreau sa spun este ca nu mai cred in generatii ori in persoane providentiale, nu mai cred in Noul ori in Viitorul Val, nu mai cred ca cei care au plecat prin lume se vor intoarce cu alta mentalitate si ca vor schimba ceva aici. Oricum ideile acestea au fost confiscate, violate si golite de continut - vezi, spre exemplu, partidul lui Gigi Becali intitulat pretentios "Noua Generatie". Care noua generatie? Ca in afara de Becali, la Bucuresti, si de Ionel Alexandru, la Braila - care, fie vorba intre noi, numai din noua generatie nu face parte - zau ca nu stiu nici un reprezentant al acestui grup.
Bine, bine, si atunci, ce ne ramine? La ce sa speram? Sincer, as vrea sa cred in institutii. Si-mi pun sperante in faptul ca, la presiunile Europei, nu va mai trece chiar mult timp pina cind si institutiile de la noi vor functiona asa cum functioneaza pe tot continentul. Fiindca oricit am taragana lucrurile, e clar ca exista un singur drum.
S-au intors genialii fotbalisti, iar vocile care anuntau misiunea lor mesianica au inceput, incet-incet, sa se stinga. Un hotel la Mamaia, o tovarasie cu presedintele FRF ori o cirdasie cu impresarii au fost de ajuns pentru ca profetii sa taca, iar suporterii sa se resemneze cu eternii Sandu, Dragomir ori Becali infipti prin virful piramidei sportului rege. Invinsi de sistem ori de propriile caractere, genialii fotbalisti s-au transformat in umbre ori, mai rau, au preluat apucaturile celor pe care pareau ca-i contesta.
Tot despre sperante de-astea demontate a fost vorba si cind ne-am gindit la tinerii politicieni. Ponta, Boureanu, Olteanu, Seres, Daciana Sirbu ori Cosmin Gusa, iata citeva nume care imi vin acum in minte. Tineri, educati, sclipitori. Daca i-ai fi ascultat in campania electorala, ai fi putut paria ca sint gata sa dinamiteze Casa Poporului si sa schimbe felul in care se face politica in Romania. Si? Ce au schimbat? Chiar ieri citeam ca unii dintre ei sint campioni nationali la chiul de la serviciu.
In fine, ceea ce vreau sa spun este ca nu mai cred in generatii ori in persoane providentiale, nu mai cred in Noul ori in Viitorul Val, nu mai cred ca cei care au plecat prin lume se vor intoarce cu alta mentalitate si ca vor schimba ceva aici. Oricum ideile acestea au fost confiscate, violate si golite de continut - vezi, spre exemplu, partidul lui Gigi Becali intitulat pretentios "Noua Generatie". Care noua generatie? Ca in afara de Becali, la Bucuresti, si de Ionel Alexandru, la Braila - care, fie vorba intre noi, numai din noua generatie nu face parte - zau ca nu stiu nici un reprezentant al acestui grup.
Bine, bine, si atunci, ce ne ramine? La ce sa speram? Sincer, as vrea sa cred in institutii. Si-mi pun sperante in faptul ca, la presiunile Europei, nu va mai trece chiar mult timp pina cind si institutiile de la noi vor functiona asa cum functioneaza pe tot continentul. Fiindca oricit am taragana lucrurile, e clar ca exista un singur drum.
