* șoferul, în vârstă de 30 de ani, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Chiscani
Un tânăr care s-a urcat la volan, deși nu avea permis, s-a ales cu dosar penal.
La data de 18 mai, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Tufești, în timp ce conducea un vehicul pe raza comunei Chiscani.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, fără permis de conducere.