Nou zăcământ de ţiţei, descoperit de OMV Petrom | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nou zăcământ de ţiţei, descoperit de OMV Petrom

Compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a anunţat ieri că a făcut o descoperire de ţiţei în apele de mică adâncime din Marea Neagră, iar producţia ar putea începe în 3-4 ani.
Descoperirea a fost făcută în perimetrul Istria, la o distanţă de circa 60 kilometri de ţărm şi la o adâncime de 2,1 kilometri sub fundul mării. Adâncimea apei în acea zonă este de 50 metri.
"Marea Neagră este o zonă foarte importantă pentru OMV Petrom, o zonă în care există în continuare potenţial pentru noi descoperiri. În prezent, producţia din zona de mică adâncime a Mării Negre reprezintă circa 18% din producţia totală de hidrocarburi a companiei în România", a declarat în comunicat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare şi Producţie.
Dacă se va dovedi rentabilă, producţia din noua descoperire ar putea începe în 3-4 ani, costurile necesare dezvoltării fiind evaluate la peste 100 milioane de euro, potrivit comunicatului.
Primele estimări rezultate din testele de producţie indică o producţie potenţială pe sondă de 1.500-2.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi.
Comparativ, producţia medie zilnică de ţiţei a OMV Petrom în România a fost în 2013 de 78,4 mii bep/zi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro