Nou născut găsit mort în casă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nou născut găsit mort în casă

Bunica a văzut că bebeluşul nu mai respira şi a chemat ambulanţa, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea micuţului, medicul constatând decesul. "Medicul a constatat decesul, probabil a fost o depresie respiratorie a nou născutului, însă, cauza exactă va fi stabilită după efectuarea necropsiei", a declarat dr. Doru Rizea, de la Serviciul de Ambulanţă Brăila. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro