Nouă medici şi asistente susţin că Michael Jackson era instabil psihic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nouă medici şi asistente susţin că Michael Jackson era instabil psihic

Se pare că avocaţii lui Murray au întocmit o listă cu peste 100 de potenţiali martori, majoritatea fiind asistente şi medici cu ajutorul cărora vor încerca să demonstreze că megastarul avea un comportament instabil, exagerat şi foarte autoritar, în ultima perioadă a vieţii sale.
Michael Jackson a încetat din viaţă în 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei doze de Propofol, un anestezic foarte puternic ce i-a fost administrat de către doctorul său personal, Conrad Murray. Decesul s-a produs în perioada în care megastarul repeta pentru o serie de concerte ce l-ar fi ajutat să îşi rezolve o parte a problemelor financiare. Murray, care este acuzat de uciderea prin imprudenţă a lui Jackson, a recunoscut că îi dădea frecvent acest medicament, însă numai la cererea expresă a artistului.
Pledoariile de deschidere în procesul privind moartea lui Michael Jackson vor avea loc la 26 septembrie. Dacă va fi găsit vinovat, Murray ar putea petrece până la patru ani în spatele gratiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro