Skip to main content

Norvegienii vor triplarea capitalului social la "Aker Braila"

Consiliul de Administratie al "Aker Braila" a convocat pentru luna viitoare actionarii companiei in sedinta extraordinara, cele doua puncte importante puse in discutie fiind aprobarea majorarii de capital si aprobarea modificarii si completarii statutului societatii pentru armonizarea cu recentele modificari aduse Legii societatilor comerciale. Potrivit propunerii, actionarii ar trebui sa decida cu privire la majorarea cu 90 milioane lei a capitalului social al companiei, ceea ce inseamna aproape o triplare a valorii actuale a acestuia. Daca va primi girul actionarilor, majorarea ar urma sa fie efectuata prin aport in numerar in suma de 45 milioane lei si prin emiterea a 18 milioane de noi actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei, ceea ce inseamna inca alte 45 milioane lei.
Potrivit informatiilor prezentate pe pagina de web a pietei Rasdaq compania a procedat in trecut la doua majorari de capital: prima a avut loc in 2002 prin emiterea de circa 700.000 de noi actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei noi, iar cea de a doua in 2006, aceasta din urma fiind mult mai "consistenta". Concret, potrivit aceleiasi surse, majorarea s-a efectuat tot prin emitere de noi actiuni, nu mai putin de 16,8 milioane cu o valoare nominala de 2,5 lei noi. In urma celor doua operatiuni, capitalul social al "Aker Braila" a ajuns la 49,71 milioane lei, actionar majoritar fiind firma "Scandinor AS" care controleaza 83,68% din capital, urmata de SIF Moldova - 11,49% si alti actionari - 4,83 %. De mentionat este faptul ca santierul naval "Aker Braila" a incheiat exercitiul financiar al anului 2005 cu o pierdere de 18,5 milioane de lei, dupa ce in 2004 rezultatul fusese pozitiv, fiind raportat un profit de 2,4 milioane de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu