Noroiul de pe trotuar și mizeriile din plămânii noștri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noroiul de pe trotuar și mizeriile din plămânii noștri

* puțina zăpadă strânsă, la începutul lunii februarie, din parcarea Pieței Halelor a lăsat în urmă, după ce s-a topit, un strat de pământ pe care nu s-a obosit nimeni să-l măture nici până la ora actuală * pata de pe trotuar ar putea fi o dovadă a nivelului ridicat de poluare din municipiu * măsurătorile oficiale arată, însă, că nu sunt depășiri ale valorilor maxime admise, la niciunul dintre indicatorii periculoși * cum intenționează autoritățile locale să combată poluarea reiese din planurile de măsuri votate în CLM, care așteaptă să fie puse în practică

 

Pe trotuarul din zona Pieței Halelor, pe Str. 1 Decembrie 1918, se simte ca la el acasă, de aproape o lună și jumătate, un strat de pământ, cu grosimea de vreo câțiva centimetri și suprafața de 2 - 3 metri pătrați. Când plouă se transformă în noroi, când e uscat devine sursă de praf. Este, în fapt, ceea ce a rămas în urma unei mici grămezi de zăpadă, formată în urma deszăpezirii parcării din fața Halei Mari, după ninsoarea de la începutul lunii februarie. O grămadă de zăpadă ca oricare alta de pe raza municipiului, care, zi după zi, a devenit tot mai neagră din cauza prafului captat din atmosferă și a noxelor din gazele de eșapament. După ce s-a topit de tot, în urma sa a rămas acel strat de noroi pe care nu s-a deranjat nimeni să îl măture de pe trotuar nici până la ora actuală. Dincolo de această neglijență deloc surprinzătoare a serviciilor de salubritate, pata de pe asfaltul necurățat poate fi privită și ca o dovadă empirică a gradului de poluare cu care se confruntă municipiul Brăila. Este, de altfel, de notorietate faptul că, după fiecare ninsoare mai consistentă din anii trecuți, zăpada strânsă pe marginea trotuarelor, în special de pe principalele artere ale orașului, se înnegrea în doar câteva zile, din cauza depunerii de pulberi în suspensie și tot felul de poluanți a căror traiectorie se oprește, cel mai probabil, în viața de zi cu zi, în plămânii brăilenilor.

 

Oficial, stăm bine

Că Brăila este un oraș prăfuit, se observă, de altfel, din rapiditatea cu care mașinile abia ieșite din spălătorie se acoperă cu o peliculă nouă de praf. Cu toate acestea, din măsurătorile oficiale reiese că orașul nostru stă bine la capitolul ”calitate a aerului”. Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Brăila, cele cinci strații de monitorizare a gradului de poluare, amplasate în mai multe zone din municipiu, nu ar indica depășiri ale valorilor maxime admise, pentru mai multe categorii de poluanți. ”Calitatea aerului pentru data de 15 martie 2021, așa cum este monitorizată de cele cinci stații automate, întrunește condițiile pentru indicele general «acceptabil», respectiv nivelul 2 din 6:  1-bun, 2-acceptabil, 3- moderat, 4-rău, 5-foarte rău, 6-extrem de rău”, ne-a informat , ieri, APM Brăila.  Poluanții (PM10 – particule în suspensie, NO2 – dioxid de azot, SO2 - dioxid de sulf, O3 – ozon), sunt cuantificați în micrograme pe metru cub de aer (ug/m3). Ieri, de exemplu, la stația de monitorizare amplasată în Piața Independenței, mai exact în spatele Palatului Administrativ, la particule în suspensie PM10 s-a înregistrat o valoare de 31,06 ug/m3, în condițiile în care limita maximă admisă este 50 ug/m3. Am stat bine și la dioxidul de azot, cu 42 ug/m3, dintr-o valoare limită de 200 ug/m3, dar și la dioxidul de sulf, cu 6,29 ug/m3, indice zilnic, dintr-o valoare limită de 125 ug/m3 indice zilnic. La celelalte stații de monitorizare, situate pe Calea Galați, Șoseaua Baldovinești, sau în zonele suburbane Cazasu și Chiscani, valorile înregistrate ale poluanților din atmosferă au fost chiar mai bune decât în zona Pieței Independenței, situându-se mult sub limita maximă admisă. ”După cum se observă, nu sunt depășiri ale valorilor limită la niciunul dintre poluanții monitorizați”, au conchis reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Brăila.

 

Autoritățile au bifat un Plan pentru Calitatea Aerului

Autoritățile locale au bifat problema combaterii poluării din municipiu prin aprobarea în Consiliu Local Municipal a unui Plan de Calitate a Aerului, în care Primăria enumeră câteva măsuri avute în vedere pe termen scurt și mediu. Sunt menționate proiectele de asfaltare a unor străzi din cartierele periferice, achiziționarea unor mijloace de transport în comun moderne, precum și plantarea de copaci, pe anumite aliniamente stradale. Aflăm din planul respectiv că municipiul Brăila are 526 de străzi, în lungime totală de 476 kilometri. ”Întreținerea curentă și periodică a străzilor, trotuarelor și aleilor, precum și întreținerea zonelor verzi de pe aliniamentul stradal”, sunt doar două dintre măsurile pe care autoritățile locale le enumeră în planul lecturat și aprobat prin vot de consilierii locali. Se mai vorbește, însă, și despre investiții masive, de milioane de euro, care ar urma să fie puse în practică în viitorul apropiat, cu fonduri europene. Este vorba, printre altele, de reabilitarea străzii Grigore Alexandrescu din cartierul Radu Negru, pe o lungime totală de 4 kilometri. Pe această stradă va fi refăcut complet carosabilul, inclusiv cu calea de rulare a tramvaielor, vor fi amenajate piste pentru bicicliști, iar aliniamentul stradal va beneficia de plantarea unor arbori noi. Șos. Baldovinești, din cartierul Chercea, ar urma, de asemenea, să fie reabilitată, pe o lungime de 2 km. Se mai menționează în Planul de Calitate a Aerului și amenajarea unui sens giratoriu, la intersecția Șos. Buzăului cu Șos. Națională Veche, în zona Spitalului Județean. Totodată, achiziția de autobuze electrice și tramvaie noi figurează la loc de cinste în respectivul plan.

Rămâne de văzut când vor fi implementate aceste măsuri și ce impact real vor avea ele în combaterea efectivă a poluării. Deocamdată, pata de pământ de pe trotuarul de la Piața Halelor stă mărturie despre cantitatea de praf pe care o poate capta din atmosferă, în câteva zile, o grămadă de zăpadă întinsă pe 2 -3 metri pătrați.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro