Noile autobuze vor fi scoase în trasee săptămâna viitoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noile autobuze vor fi scoase în trasee săptămâna viitoare

Autorităţile locale promit că până la sfârşitul lunii noiembrie, cele şapte autobuze din lotul recent intrat în dotarea parcului SC Braicar SA Brăila vor fi scoase pe trasee. Comparativ cu vechile mijloace de transport în comun, noile achiziţii beneficiază de dotări suplimentare, cum ar fi panoul de afişaj electronic al staţiilor de autobuz, aer condiţionat, dar şi o rampă pentru persoane cu dizabilităţi. Potrivit edilului-şef Aurel Simionescu, nota de plată pentru noua flotă de vehicule s-a ridicat la 910.000 euro cu TVA inclus, ceea ce înseamnă că un singur autobuz a costat 130.000 euro, respectiv 105.000 euro fără TVA. "Ca şi capacitate sunt aproximativ la fel ca acelea pe care le aveam deja, adică 24 de locuri pe scaune. Din punct de vedere al motorizării sunt tot Euro 5. Au însă nişte dotări suplimentare, pe care noi le-am solicitat. Adică au acel afişaj electronic cu staţiile care urmează, au aer condiţionat, există posibilitatea de comunicare a şoferului cu călătorii şi o rampă pentru persoanele cu dizabilităţi. Le trebuie cam o săptămână să facă actele, să le înregistreze, după care vor intra pe traseu", a promis primarul, în cadrul conferinţei săptămânale de presă. Achiziţiile "Braicar" nu se opresc însă aici, Simionescu precizând că imediat ce societatea îşi va deduce cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată, se va mai cumpăra un autobuz nou.
Reamintim că livrarea celor şapte maşini a fost făcută de firma "Anadolu Automobil Rom", importatorul unic în România al vehiculelor comerciale produse de "Isuzu", companie declarată câştigătoare în urma licitaţiei organizate de "Braicar".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro