• aproape 70 de autoturisme au fost oprite pentru control, numai în cursul zilei de miercuri • nu au fost scăpaţi din ochi nici comercianţii sau indivizii puşi pe scandal
În cursul zilei de miercuri, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier, Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea publică şi actele de comerţ. Aceştia au acţionat şi pe arterele de circulaţie, pentru a-i determina pe şoferi să respecte regulile de circulaţie, tocmai pentru a fi prevenite accidentele rutiere grave. Poliţiştii au controlat mai multe societăţi comerciale, au legitimat 79 de persoane, oprind în trafic pentru control 67 de autovehicule.
Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 13 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ridicând în vederea suspendării un permis de conducere. Alte 5 sancţiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.