Nervi şi înjurături în trafic, pe strada Transilvaniei. Locatarii zonei sunt disperaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nervi şi înjurături în trafic, pe strada Transilvaniei. Locatarii zonei sunt disperaţi

• inaugurarea unui nou centru comercial a provocat, ieri, un adevărat blocaj pe carosabil, din cauza maşinilor parcate de-a valma pe lateralele străzii • locatarii zonei sunt indignaţi de faptul că li se blochează inclusiv accesul la garaje şi spun că situaţia a devenit de-a dreptul imposibilă, după ce pe strada lor s-au deschis mai multe obiective economice fără să se ţină cont de lipsa posibilităţilor de parcare

 

Înmulţirea fără precedent a maşinilor a început deja să provoace blocaje în trafic şi un inevitabil stres în rândul şoferilor, dar şi în rândul locatarilor unor străzi care sunt efectiv sufocate de numărul autoturismelor. Strada Transilvaniei este una dintre acestea, locatarii reclamând faptul că nici nu mai pot ieşi din curţi din cauza maşinilor parcate în dreptul porţilor, situaţia fiind din ce în ce mai acută, după ce în zonă s-au deschis tot felul de obiective economice. Ieri, când a fost inaugurat un nou centru comercial al unei firme de mobilier, lângă fostul “Metro”, situaţia a ajuns la apogeu, spre disperarea riveranilor străzii. “Strada s-a blocat de tot, efectiv nu se mai poate circula pe ea, iar maşinile sunt parcate de-a valma. Noi nu mai putem ieşi cu maşina din garaj şi probabil aşa o să păţim permanent de acum încolo. Erau probleme şi până acum, pentru că avem în vecinătate un service auto şi o pizzerie, iar clienţii acestora îşi parcau maşinile pe zeci de metri, în stânga şi în dreapta, fără să ţină cont că blochează accesul locatarilor, însă de acum încolo o să fie şi mai grav, pentru că s-a deschis magazinul acesta nou, care are în faţă doar câteva locuri de parcare, astfel că mulţi clienţi vor fi nevoiţi să îşi lase maşinile tot în stradă. Înţeleg că e bine să se deschidă cât mai multe obiective economice, dar trebuie să se ţină cont şi de posibilităţile de parcare din zonă, pentru că nu e normal ca locatarii străzii să nu mai aibă acces la propriile garaje şi să fie obligaţi să îşi lase maşinile la câteva sute de metri de casă”, ne-a spus un locatar nemulţumit. Acesta mai afirmă că strada Transilvaniei oricum este supraaglomerată, pentru că, la orele de vârf, mulţi şoferi încearcă să evite ambuteiajele de pe bulevardul Dorobanţilor, ocolind pe această rută. Iar pentru ca tabloul să fie complet, carosabilul străzii se află într-o stare foarte proastă, fiind peticit recent cu câteva plombe asfaltice care oricum nu par să aibă viaţă lungă.

Despre starea de fapt de pe strada Transilvaniei a fost sesizată, ieri, şi Poliţia Locală. Agenţii deplasaţi la faţa locului nu au aplicat, însă, nicio sancţiune. “A fost o situaţie mai deosebită, fiind acea inaugurare a unui nou centru comercial.  Probabil că în zilele următoare nu va mai fi o aglomeraţie la fel de mare. Noi vom monitoriza zona, iar dacă vom depista şoferi care parchează neregulamentar, blocând alte maşini, vom aplica sancţiunile legale”, ne-a declarat Georgică Tănase, directorul Poliţiei Locale Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro