Nava de lux a lui Ceausescu plimba capitalisti pe Dunare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nava de lux a lui Ceausescu plimba capitalisti pe Dunare

La mijlocul anilor '80, cind a fost dat in functiune, era, probabil, cel mai luxos si mai bine dotat tehnic vas de croaziera de pe Dunare. Nici n-avea cum sa fie altfel, din moment ce s-a nascut din ambitia lui Ceusescu de a trai pe picior de egalitate cu nababii lumii. In 1979, dictatorul a dat ordin sa se construiasca o nava prezidentiala asa cum vazuse el pe la alti sefi de state, in timpul vizitelor de protocol. Misiunea a fost incredintata Santierului Naval de la Oltenita, iar vreme de sapte ani aici s-a acumulat tot ce putea da mai bun industria momentului, din cele mai diverse domenii. De la tabla din care s-a facut vaporul - care avea sa fie botezat "Mircea cel Mare" - pina la motoare, aparatura de bord, mobilierul apartamentelor de protocol si al cabinelor, cearsafuri, asternuturi si vesela de la bucatarie - totul indeplinea cele mai inalte standarde de calitate. Tocmai de aceea, gratie finisajelor extraordinare, chiar si acum, dupa 22 de ani de exploatare, interiorul navei arata aproape la fel ca in prima zi. Vaporul are 96 metri lungime, 14 m latime, 18 m inaltime si 2,4 m pescaj, iar cele trei motoare principale, a cite 2.465 cai putere fiecare, il pot propulsa cu o viteza maxima de 30 km/h. Puntea este structurata pe trei nivele, spatiile de protocol fiind gazduite de etajul I, unde se afla patru apartamente si 12 cabine si de etajul II, impartit de doua saloane, unul in suprafata de 231 metri patrati, o adevarata sala de bal, si unul ce ocupa "doar" 110 mp. Peretii sint acoperiti de tapet fin si decorati cu tapiserii viu colorate si tablouri oferite, la vremea respectiva, de Uniunea Artistilor Plastici.

Au apucat sa-l foloseasca doar o singura data

Celor doi soti Ceausescu li s-au rezervat cite un apartament individual. Al Elenei era tapetat in roz, al lui Nicolae in bej. Ambele si-au pastrat infatisarea initiala, iar mobilierul este cel original, format din pat, masa si fotolii, toate albe, diferenta dintre cele doua incaperi fiind data de prezenta unei mese de toaleta in apartamentul Elenei. Cuplul prezidential pentru care s-a construit palatul plutitor a apucat sa se bucure doar o singura data de luxul oferit de acesta. Cei doi au mers intr-o croaziera, pe 23 si 24 august 1986, intre portul Braila, km fluvial 170, si punctul Uzlina, de pe Bratul Sf. Gheorghe, km 64, unde se afla o cabana de protocol. Nici unul dintre membrii echipajului actual nu a participat la acea misiune. Toti au auzit, insa, de la veteranii care intre timp au iesit la pensie, ca masurile de securitate din timpul acelui voiaj au fost draconice.

Inchiriat cu 600 euro pe ora

Dupa 1990, nava a ramas in administrarea Marinei Militare, insa si-a schimbat denumirea, din "Mircea cel Mare" in "Mures". Cea mai mare parte a timpului este acostata la Braila, de unde pleaca fie in misiuni de protocol ale Ministerului Apararii Nationale - la care au participat, de-a lungul timpului, diversi sefi de stat -, fie in croaziere private, oferite unor firme dispuse sa plateasca sume considerabile pentru o plimbare pe Dunare cu fosta nava de lux a lui Ceausescu. Tariful, pentru o ora de mars, este de 600 euro, clientul trebuind sa achite si costul combustibilului, ceea ce nu este deloc de neglijat, dat fiind ca "Mures" consuma cam 600 litri de motorina pe ora. Nava se poate inchiria si pentru simpozioane sau alte activitati care nu presupun iesirea in mars, in acest caz tariful fiind tot de 600 euro pe ora, dar cantitatea de motorina reducindu-se doar la 30 l/h, consumul necesar producerii energiei electrice. Aceste servicii nu sint, insa, oferite oricui si in orice conditii. "Contractele cu firmele private trebuie sa respecte anumiti termeni. Nu putem pune nava la dispozitie pentru nunti, de exemplu. Oricum, inchirierea nu se poate face fara aprobarea sefului Statului Major al Fortelor Navale", ne-a explicat comandantul vasului, capitan comandor Iulian Sandu.
Chiar daca mai rare decit in anii precedenti, cererile firmelor private continua sa ajunga la conducerea Fortelor Navale. Asta desi nava prezidentiala este deja depasita fizic si moral de vapoarele de croaziera care navigheaza in prezent pe Dunare, in ciuda faptului ca Marina Militara isi da silinta sa o pastreze ca noua.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro