Două persoane au fost rănite, iar aproximativ 25 de garsoniere au fost avariate, în urma une explozii care a avut loc, vineri dimineaţă într-un bloc de locuinţe din cartierul gălăţean Micro 19, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, explozia s-a produs vineri dimineaţă, iar primele informaţii arată că motivul este o acumulare de gaze provenite de la o butelie de aragaz.
"Două persoane au fost rănite. Una dintre ele are arsuri la membrele superioare şi faţă, iar în al doilea caz victima are mai multe lovituri şi a făcut un atac de panică. În ambele cazuri victimele sunt în afara pericolului şi au fost transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit sursei citate, în urma exploziei aproximativ 25 de gasoniere au fost afectate, pagubele fiind diferite de la o locuinţă la alta.