NAȚIONAL. Grapini, după condamnarea lui Voiculescu: „Mă duc cu mare jenă în Parlamentul European” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL. Grapini, după condamnarea lui Voiculescu: „Mă duc cu mare jenă în Parlamentul European”

Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședintele conservatorilor, spune că în procesul în care Dan Voiculescu, fondatorul și președintele de onoare al PC, nu s-au luat în calcul toate probele și mărturiile. „Eu încă mai sper să existe cale de atac în afară. Vă spun sincer că mă duc cu mare jenă în septembrie în Parlamentul European. Dacă am ajuns să ne căutăm toţi românii dreptatea în afară e foarte trist. Cât am fost în Guvern, am văzut cât plătit noi pentru acte de justiţie nedrepte, sentinţe nedrepte în România şi câştigate la drepturile omului, câştigate afară.
Plătim de la buget bani, nu s-a răsfrâns această corectare a actului de nedreptate asupra celui care a făcut actul de nedreptate. Şi aici probabil că trebuie să se facă ceva totuşi, că or fi judecătorii excepţie şi nu putem să ne amestecăm în actul de justiţie, că aşa trebuie să fie într-un stat de drept, dar totuşi, trebuie să răspundă pentru ceea ce fac, pentru că în fiecare şedinţă de guvern se punea în discuţie să dăm bani de la buget, nişte sume imense, pentru că românul care şi-a câştigat dreptatea în afară trebuia să primească banii.
Dar primea bani exact pe un act de injustiţie, nu de justiţie. Şi atunci mă gândesc că şi aici se va întâmpla la fel. Atât timp cât nu sunt probe prin care să dovedeşti că s-a făcut o fraudă, nu văd cum poţi să condamni", a declarat Maria Grapini, într-un interviu pentru stiripesurse.ro.
Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, cea mai aspră dintre cele administrate unor demnitari în ultimii 25 de ani, fiind acuzat că a participat la privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Și "Antena 3 e aici": admiratorii infractorului "Felix" au agresat jurnalişti

Mai mulţi jurnalişti, catalogaţi drept "duşmani" ai celor de la Antena 3, au fost agresaţi ieri de participanţii la un miting pentru "libertatea presei" organizat ilegal de angajaţii trustului Intact. Aproximativ o mie de persoane, în majoritate pensionari, s-au adunat duminică după-amiază în zona Palatului Cotroceni, la o manifestaţie pro-Antena 3, după un anunţ prin care jurnaliştii acestui post TV anunţau că ies "la plimbare" în zona respectivă. Unii participanți au agitat steaguri şi hârtii cu textul "Antena 3 e aici" și s-a scandat "Jos Băsescu!" şi "Demisia!".
La faţa locului au venit şi echipe ale unor posturi TV, pentru a relata evenimentul. Unii jurnalişti, catalogaţi de manifestanţi drept "duşmani" ai celor de la Antena 3, au fost întâmpinaţi cu ostilitate, fiind agresaţi şi obligaţi, practic, să se îndepărteze. Postul B1 TV a anunţat că va depune o plângere împotriva persoanei care a lovit o reporteriţă a televiziunii.
Anunţul privind "plimbarea" de duminică fusese făcut la Antena 3 de realizatorul Mircea Badea, vineri seară, după pronunţarea sentinţei în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), prin care fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, a fost condamnat la zece ani de închisoare, iar sediul posturilor Antena va fi confiscat. După Badea, şi colegi ai acestuia, între care Mihai Gâdea şi Adrian Ursu, au anunţat că vor ieşi "la plimbare". Jurnaliştii de la Antena 3 au subliniat că, prin acest demers, nu cheamă oamenii în stradă, adăugând însă că oricine "este binevenit". Radu Tudor, în schimb, jurnalist tot la Antena 3, a etichetat acţiunea de duminică, pe blogul personal, drept "protest la Palatul Cotroceni".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro