Baronul de Mehedinți, Adrian Duicu, avea în liceu note de 2, 3 și 4, fiind un elev submediocru, fapt care nu l-a împiedicat să-și treacă mai târziu în CV un titlu de doctor în științe militare. Despre lucrarea sa de doctorat, ziarul Gândul a scris că ar fi un plagiat. Potrivit unor imagini obținute de HotNews.ro de la o reuniune de absolvire ținută în 2012, în primul an de mandat la șefia CJ Mehedinți, elevul de liceu Adrian Duicu stătea prost cu limba română, unde a încasat și note de 2 în teză, iar media generală o încheia la limită, cu 5.
În general, Duicu era submediocru în liceu, cu medii generale puțin peste 6. Prezent la întâlnirea cu foștii colegi de liceu (a absolvit Liceul economic "Teodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin), Duicu și-a consultat amuzat catalogul. Potrivit unor martori oculari citați de HotNews.ro, profesorii i-au spus la vremea respectivă: "Nu am crezut niciodată că o să ajungi unde ești".
Ziarul Gândul a susținut, într-un articol publicat cu o lună în urmă, că lucrarea de doctorat a baronului Duicu ar fi un plagiat.
Curtea de Apel Bucuresti a decis, pe 30 iunie, ca președintele Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, să rămână în arest preventiv. Duicu, baron PSD de Mehedinți, e urmărit penal de DNA într-un dosar în care e acuzat pentru șapte infracțiuni, printre care trafic de influență, cumpărare de influență și instigare la dare de mită. Potrivit referatului DNA, Duicu ar fi comis trafic de influență inclusiv în sediul Guvernului, în biroul premierului. Victor Ponta a negat că ar avea o implicare în acest caz.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.