NAȚIONAL: Băsescu îi cere lui Ponta să anuleze OUG privind referendumul printr-o altă OUG | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL: Băsescu îi cere lui Ponta să anuleze OUG privind referendumul printr-o altă OUG

"Domnul Ponta a mutat necinstea până la Bruxelles. El crede că acolo sunt oameni cu care discuţi aşa cum discută el în PSD. Adică necinstit. Le explică că trebuie să cheme Parlamentul ca să pună în practică condiţiile impuse de Curtea Constituţională (...) Pentru acea OUG pe care a dat-o şi care stabileşte prin excepţie alte condiţii de referendum pentru preşedinte, decât pentru primari sau pentru Constituţie, este o singură soluţie. Anularea prin ordonanţă de urgenţă a ordonanţei de Urgenţă cu care a intrat într-o zonă interzisă (...) Pentru cele două ordonanţe de urgenţă ilegale, Guvernul României trebuie să emită alte două ordonanţe de urgenţă de anulare", a spus Băsescu.

 

El a arătat că şi OUG privind limitarea atribuţiunilor Curţii Constituţionale de a decide asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului trebuie să fie anulată tot printr-o altă ordonanţă de urgenţă.

 

Totodată, Băsescu a spus că nu înţelege de ce trebuie Ponta să "cheme Parlamentul" în sesiune extraordinară, în condiţiile în care, conform Constituţiei, preşedinţii celor două Camere sunt obligaţi să convoace Parlamentul în termen de 5 zile.

 

"Eu nu ştiu de ce trebuie el să cheme Parlamentul. În mod automat, conform Constituţiei, când Parlamentul este în vacanţă, iar Guvernul emite o Ordonanţă de Urgenţă, preşedinţii celor două Camere sunt obligaţi să convoace Parlamentul în 5 zile de la emiterea ordonanţei de urgenţă. Astăzi cred că a făcut cea mai mare greşeală încercând să îi asigure pe liderii europeni că trebuie să convoace Parlamentul pentru cele două ordonanţe ilegale", a mai argumentat Băsescu.

 

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului stabileşte că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi.

 

Guvernul nu poate modifica Ordonanţa de Urgenţă privind referendumul, deoarece nu are dreptul să emită noi ordonanţe de urgenţă în perioada vacanţei parlamentare, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, adăugând că Parlamentul ar urma să pună în acord legislaţia cu decizia CC.

 

"Nu pot anula ordonanţa, pentru că în vacanţa parlamentară nu am voie să dau ordonanţe de urgenţă. Sper însă ca, poate chiar luni, Parlamentul să se reunească şi să pună legislaţia în acord cu decizia Curţii Constituţionale", a spus Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro