Dunga este noul selecţioner al echipei Braziliei, pe care mai antrenat-o între 2006 şi 2010, ca jucător el fiind campion mondial cu Selecao în 1994, anunţă Reuters.
Dunga, în vârstă de 50 de ani, pe numele său adevărat Carlos Bledorn Verri, a fost prezentat într-o conferinţă de presă la sediul federaţiei braziliene (CBF). În primul său mandat de selecţioner, el a câştigat în 2007 Copa America, iar în 2009 Cupa Confederaţiilor. El a fost demis de CBF după înfrângerea cu Olanda în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2010.
Presa se aştepta încă de săptămâna trecută ca federaţia să anunţe marţi noul selecţioner, după ce Luiz Felipe Scolari a demisionat în urma rezultatelor nesatisfăcătoare de la Mondialul 2014, găzduit chiar de Brazilia. Selecao a fost umilită de Germania în semifinale (1-7), apoi a pierdut şi finala mică, în faţa Olandei (0-3).
Scolari a adus Braziliei ultimul titlu mondial, în 2002.
Dunga a pregătit-o ultima oară pe Internacional, echipă al cărei jucător a fost, el fiind demis în octombrie după o serie de patru eşecuri în campionat, ce au lăsat formaţia la mijlocul clasamentului. În Europa, el a evoluat la Pisa, Fiorentina, Pescara şi Stuttgart.
Ca selecţioner al Braziliei, bilanţul său este de 42 de victorii, 12 egaluri şi 6 înfrângeri.